Reginele frumuseţii, modele internaţionale! - Din Oradea pe podium la Milano
Larisa Popa, orădeanca Alexandra Hadade şi Oana Paveluc au semnat deja contracte cu marile agenţii de modele din lume! Larisa Popa, Miss Universe© România 2011, a devenit în timp record una dintre cele mai bine cotate "new faces" din Milano. Tot în Milano se află şi orădeanca noastră Alexandra Hadade, câştigătoarea Premiului I la Miss Universe© Romania 2011.
Deşi competiţia pentru a prinde un job în cadrul Milan Fashion Week este acerbă, Alexandra a reuşit deja să obţină 4 defilări pentru designeri de renume. Castingurile vor continua şi în săptămânile următoare, iar Alexandra are şanse mari să se numere printre candidatele la titlul "Best Newcomers". "Suntem foarte mândri de fetele noastre. Deşi departamentul nostru de model management este relativ nou pe piaţă, iată că, prin rezultate impresionante, am reuşit în foarte scurt timp să ne poziţionăm foarte bine în raport cu competitorii care au vechime în industria modei" - a declarat Valentina Ionescu, Director executiv - Miss Universe© Romania Organization. Totodată, au început şi pregătirile pentru Miss Universe© Romania 2012. Sunt deschise înscrierile pe www.MissUniverseRomania.com pentru toate domnişoarele care cred că pot reprezenta România la cea mai mare competiţie internaţională a frumuseţii.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.