Regal muzical la Catedrala "Sfântul Nicolae"
Catedrala "Sfântul Nicolae" din Oradea a fost sâmbătă seara gazda generoasă a unui eveniment artistic de excepţie, şi anume ediţia a V-a a Festivalului de muzică sacră "Francisc Hubic", organizat în parteneriat de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-catolică, Oradea şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.
La ediţia din acest an au participat coruri, solişti şi formaţii prestigioase: Corala Francisc Hubic, a Catedralei Sfântul Nicolae acompaniată de Cvartetul Varadinum, dirijor Irinel Băjenaru Oros, Corul de cameră Fiat Lux, dirijor Antonia Monica Nica, Corul l'Annunciazione, dirijor Radu Mureşan, Corul Schola Cantorum, dirijor Radu Mureşan, Asociaţia Corală Ioan Buşiţa a Parohiei Beiuş, dirijor Constantin Sava, Corul Facultăţii de Muzică din Oradea, dirijor Valentin Lazăr, Orchestra Facultăţii de Muzică din Oradea, dirijor Tudor Ciupeiu, precum şi soliştii Marian Boboia, Gheorghe Hausmann şi Thomas Osvald. Prea Sfinţitul Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a înmânat cu acest prilej dirijorilor şi interpreţilor Diploma "Francisc Hubic" pentru contribuţia adusă la promovarea muzicii sacre. Un moment de primă audiţie a fost "Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru cor bărbătesc", compusă de preotul şi compozitorul Francisc Hubic, ea fiind prezentată de conferenţiarul universitar dr. Zorica Maria Pitic din cadrul Facultăţii de Muzică din Oradea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.