Reformaţii amână la nesfârşit soluţionarea unui conflict
Săvârşind un abuz de drept,
Pentru că reprezentanţii Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului nu au putut să pună mâna pe terenul de sport aflat în vecinătatea Liceului "Lorantffy Zsuzsanna", pe care îl râvneau de prea mult timp, au pus la cale o strategie care să nu permită nici vecinilor, Biserica Ortodoxă "Sfânta Treime", să se bucure de acest spaţiu.
Pentru 554 mp episcopul reformat Tokes Laszlo, pe lângă faptul că şi-a instigat enoriaşii să participe la proteste de stradă, s-a adresat forurilor internaţionale pentru a sesiza persecuţiile la care ar fi supus de către autorităţile româneşti, dar a şi formulat o cerere în contencios administrativ pentru a bloca în instanţă Biserica Ortodoxă să se bucure din plin de fostele proprietăţi confiscate de regimul comunist. La doi ani de la data la care Consiliul Local Oradea aprobase darea în folosinţă gratuită a terenului de către Biserica "Sfânta Treime", pe o perioadă de 49 de ani, aceasta este împiedicată în continuare să-şi exercite drepturile conferite prin lege, reprezentanţii Episcopiei Reformate găsind fel şi fel de tertipuri pentru a tergiversa soluţionarea procesului. La ultimul termen, din data de 30 august, la judecarea recursului în faţa Curţii de Apel Oradea, reprezentantul legal al Eparhiei Reformate, a găsit ca de fiecare dată modalitatea prin care să amâne cu încă o lună judecarea cauzei. În prima instanţă, preşedintele completului de judecată a dat câştig de cauză Eparhiei Reformate, în opinia reprezentanţilor celor doi pârâţi, CLO şi Biserica Ortodoxă, încălcându-se însă reglementările în materie procesuală. Prima instanţa de judecată s-a pronunţat atât asupra excepţiilor de tardivitate, cât şi asupra lipsei procesuale a Eparhiei Reformate. Pârâţii au invocat faptul că de la data la care s-a adoptat hotărârea - mai 2004 şi până la data la care acesta a fost atacată - martie 2006, a trecut mai mult de un an, termenul legal în care poate fi atacată în contencios o hotărâre a CLO. Mai mult, reprezentanţii CLO şi ai Bisericii Ortodoxe contestă faptul că Eparhiei Reformate nici nu ar avea calitatea procesuală să facă un astfel de demers, atât timp cât HCLO 588/2004 nu aduce nici o atingere dreptului său de proprietate. Terenul de sport se afla de ani în proprietatea Primăriei Oradea şi odată cu evacuarea în 2000 a Grupului Şcolar "Andrei Şaguna" în favoarea unui liceu reformat, protocolul de predare-primire prevedea ca Episcopia Reformată să primească terenul de sport din Parcul Traian, în schimbul construirii pentru copiii de la "Andrei Şaguna" a unui nou teren adecvat pentru orele de sport. În timp ce elevii maghiari se bucurau din plin de o sală acoperită de sport, dar şi de un alt teren de joacă, cei de la "Andrei Şaguna" nici până azi nu beneficiază de astfel de facilităţi. În condiţiile în care Eparhia Reformată nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, Primăria Oradea a decis rezilierea acestuia, a transferat terenul aferent Bisericii Ortodoxe şi a demarat lucrările pentru amenajarea unui teren la Grupul Şcolar pe banii săi. Cu toate că Eparhia Reformată a fost singura vinovată pentru încălcarea pactului, tot ea a fost cea care s-a arătat indignată pentru măsurile luate împortiva ei. A atacat în acest an hotărârea CLO din mai 2004 prin care se transmitea în folosinţă gratuită Bisericii Ortodoxe 553 mp. Cu toate că trecuse un an de la data la care legea permite formularea unei plângeri în contencios, Tribunalul Bihor a admis cererea, mai mult, a şi dat câştig de cauză reformaţilor. În sentinţă se precizează că odată cu darea în folosinţa Bisericii Ortodoxe a terenului în litigiu s-a produs o schimbare a destinaţiei acestuia, fără avizul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Însă în acte terenul nu figurează în patrimoniul MEC şi nici în CF nu figurează ca teren de sport, această destinaţie a fost dată ulterior, datorită unei necesităţi provizorii. Argumentele invocate de pârâţi nu au contat, astfel sentinţa Tribunalului a fost atacată cu recurs, recurs care s-a judecat cu o întârziere de mai bine de o lună, cu toate că, potrivit Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, se prevede că soluţia instanţei de contencios administrativ supusă recursului se judecă în 3 zile de la înregistrare. Însă nici această amânare, complet nejustificată şi ilegală, nu a fost suficientă pentru reprezentantul legal al Episcopiei Reformate, la termenul de judecată din 30 august a omis să se prezinte, completul de judecată al Curţii de Apel Oradea hotărând amânarea judecării recursului până pe 28 septembrie, cu toate că ar fi putut să se pronunţe şi în lipsa părţilor. Strategia reformaţilor a dat şi de această dată roade. Săvârşind un abuz de drept, ei reuşesc să amâne la nesfârşit soluţionarea acestui conflict şi obţin performanţa ca atât timp cât nu se pot folosi de terenul în litigiu, să nu-i lase nici pe vecini să facă acest lucru.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.