Faţă de alegerile din 10 iunie, când posibilităţile de exercitare a dreptului de vot au fost limitate pentru cei care nu se aflau la acea dată în localitatea de domiciliu, duminică, 29 iulie, pentru referendum, BEC a emis inclusiv o hotărâre privind utilizarea urnei mobile.

Astfel,  prin Hotărârea nr. 11 a Biroului Electoral Central, postată pe site-ul http://www.becreferendum2012.ro -  Documente, se stabileşte procedura privind utilizarea urnei speciale şi categoriile de persoane care pot solicita să voteze prin intermediul urnei mobile. Prima categorie vizează bolnavii din spitale. În acest sens, responsabilitatea asigurării exercitării dreptului de vot revine conducerii unităţii medicale. Angajaţii spitalelor trebuie să întocmească un tabel centralizator cuprinzând numele şi prenumele, CNP, seriile şi numerele actelor de identitate, precum şi domiciliile bolnavilor care doresc să voteze duminică. Conducerea instituţiilor sanitare sau de ocrotire socială au obligaţia să depună aceste tabele centralizatoare la secţia de votare cea mai apropiată, în intervalul orar 18.00-20.00, în ziua de sâmbătă, 28 iulie. Persoanele netransportabile, care nu se află în spitale şi care doresc să voteze prin intermediul urnei speciale, întocmesc o cerere de votare în care se menţionează numele şi prenumele, CNP-ul, seria şi numărul CI/BI, precum şi domiciliul. De asemenea, solicitantul trebuie să treacă şi motivul pentru care nu se poate deplasa (tipul bolii sau invalidităţii). Cererea va fi semnată şi datată. Solicitarea va fi depusă de orice persoană, la cea mai apropiată secţie de votare sau la secţia de domiciliu, inclusiv în ziua votării. În acest sens, preşedinţii secţiilor de votare vor fi prezenţi, sâmbătă, 28 iulie, în intervalul 18.00-20.00, la secţiile de votare pentru a primi atât tabelele centralizatoare de la spitale, cât şi solicitările individuale. În ziua votării, se vor forma echipe de doi membri care, însoţiţi de pază, se vor deplasa numai la adresele unde s-a solicitat în scris urna specială. În ce priveşte deţinuţii de la Penitenciarul Oradea, şi aceştia vor putea să-şi exercite dreptul electoral. Conducerea Penitenciarului Oradea va înregistra sâmbătă o solicitare la secţia de votare  amenajată la Liceul Teologic Reformat "Lorantffy Zsuzsanna". De asemenea, Prefectura Bihor, ţinând cond de art. 21 din Legea 3/2000, "cetăţeanul care, în ziua referendumului naţional, se află într-o altă localitate decât cea în care este înscris în lista electorală poate să îşi exercite dreptul de vot în localitatea respectivă, la orice secţie de votare, urmând a fi înscris într-o listă suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate", a dispus redelimitarea secţiilor de votare pentru comuna Sânmartin, pentru turiştii din 1 Mai şi Băile Felix. Astfel, în cele două localităţi, au fost înfiinţate câte o nouă secţie de votare, la Hotel Ceres, din Băile 1 Mai, respectiv Hotel Padiş, în Băile Felix. De asemenea, cetăţenii care în data de 29 iulie 2012 se vor găsi în staţiunea Stâna de Vale vor vota la cea mai apropiată secţie de vot din comuna Budureasa.