La conferinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Ortodox Român Beiuş de marţi, 1 noiembrie, a participat şi Prea Sfinţia Sa dr. Petroniu Sălăjanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului. Dacă prezenţa unui reprezentant al episcopiei la asemenea şedinţe este un lucru firesc, de data aceasta, Prea Sfinţia Sa dr. Petroniu Sălăjanul a avut un motiv în plus să se găsească în mijlocul preoţimii din Ţara Beiuşului: părintele-cărturar Teodor Cios şi-a anunţat pensionarea şi, cu acest prilej, a lansat cel de-al zecelea volum al său. Fost protopop al Beiuşului, părintele Teodor Cios a activat decenii de-a rândul în urbea de pe Crişul Negru, păstorind obştea drept credincioşilor ortodocşi şi contribuind la luminarea semenilor săi prin cele zece cărţi pe care le-a publicat, opt dintre acestea chiar la Editura "Buna Vestire", de pe lângă Protopopiatul Ortodox Român Beiuş. Volumul a cărui lansare a avut loc marţi, 1 noiembrie, se intitulează "Eseuri teologice, istorice şi culturale", fiind o culegere de materiale mai vechi sau mai recente, publicate de părintele Teodor Cios, de-a lungul anilor, în diverse reviste şi ziare, printre care, la loc de frunte, cotidianul nostru, "Crişana", al cărui avizat colaborator pr. Teodor Cios a fost. Cu prilejul împlinirii frumoasei vârste de 70 de ani, părintele Teodor Cios s-a pensionat, iar biserica, pe care cu atâta devotament şi dăruire de sine a slujit-o, prin mâna Prea Sfinţiei Sale dr Petroniu Sălăjanul i-a acordat înalta distincţie "Crucea Patriarhală".