Salvamontiștii bihoreni atrag atenția turiştilor asupra unor probleme în privinţa abordării traseelor turistice din județ în compania câinilor.

Abordarea unor trasee cu dificultate ridicată, cu pasaje stâncoase abrupte, echipate cu lanţuri sau cabluri nu sunt ideale pentru parcurgerea de către căţei, exceptând situaţia în care prietenul pufos încape în rucsac.

„De multe ori, am avut situaţii în care câini de la stâne sau din zonele turistice se alătură unor grupuri de turişti şi rămân abandonaţi/blocaţi în zona unor obstacole. Chiar dacă la început pare haios că ni se alătură la drum, NU îi încurajaţi!”, anunță salvatorii montani. 

O altă situaţie specifică sezonului cald este legată de o problemă medicală care poate avea urmări grave asupra patrupezilor. Aceasta este insolaţia. Glandele sudoripare, prin secrețiile lor, asigură eliminarea de apa din organism, fenomen cu rol major în răcirea organismului supus unor temperaturi ridicate. Câinii nu au glande sudoripare, așa cum au oamenii pe suprafata corpului, ci doar pe suprafața neacoperită de blană a lăbuțelor, iar acestea au rol minor în transpirație. Blana la câini are rol protector de izolare termică.

„Cu o suprafață a corpului acoperită etanș, la care se adaugă lipsa glandelor sudoripare, ne punem întrebarea: cum transpiră câinii? Câinii, practic, nu transpiră, singurul lor mecanism de reglare al temperaturii corporale prin eliminare de apa este prin salivație. Acesta este motivul pentru care, după un efort susținut (mai ales pentru câinii care nu fac efort fizic constant și ies la plimbare cu stăpânul lor doar în weekend), câinele deschide gura larg, salivează puternic, scoate limba, pentru a ajuta eliminarea apei și a regla temperatura corpului”, menționează salvamontiștii bihoreni.

Potrivit acestora, orice proprietar de câine trebuie să cunoască semnele de stres termic și decompensare datorită căldurii excesive: lentoare în mișcări, expresie tensionată, privire fixă, febră peste 40°C , refuzul de a respecta comenzile, piele caldă - uscată pe bot, respirație grea, gâfâită, puls accelerat, gingii colorate roșu intens, hipersalivație (care poate evolua spre lipsa salivației odată cu agravarea insolației), voma, diaree, mers clătinat, colaps. În stadii avansate, când temperatura corpului depășește 42°C, poate să apară decesul în doar câteva minute.