Recensământul s-a încheiat, numărătoarea continuă
Institutul Naţional de Statistică a anunţat ieri că la recensământul din octombrie au fost înregistrate 8.387.153 de locuinţe şi 19.599.506 persoane, cu precizarea că numărul persoanelor recenzate nu este echivalent cu populaţia României. În Bihor, au fost recenzate 238.645 de locuinţe şi 558.613 persoane.
"Numărul persoanelor recenzate nu este egal cu numărul de persoane cuprins în populaţia stabilă a României, deoarece nu cuprinde persoanele care au apelat la metoda autoînregistrării; nu cuprinde persoanele din spaţiile colective de locuit; nu cuprinde persoanele recenzate prin structurile MapN, MAE, MAI etc.; include parte din persoanele plecate din ţară pe perioadă îndelungată (respectiv cele declarate de unul dintre membrii gospodăriei din ţară)", a precizat INS. În urma prelucrării datelor, INS va publica datele provizorii privind populaţia stabilă la sfârşitul lunii ianuarie 2012, iar datele preliminare, în perioada aprilie-mai 2012. "Aşadar, orice comparaţie între informaţiile difuzate astăzi şi datele oficiale privind populaţia stabilă a României, rezultate în urma precedentelor recensăminte ale populaţiei, din 1992 sau 2002, sunt lipsite de relevanţă", a precizat sursa citată. În judeţul Bihor au fost recenzate 238.645 de locuinţe şi 558.613 persoane. Potrivit informaţiilor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Bihor, în Oradea au fost recenzate, în perioada 20 - 31 octombrie, 82.614 locuinţe şi 184.861 de persoane. Cât priveşte oraşele şi municipiile din judeţ, situaţia privind populaţia recenzată este următoarea: Beiuş - 9.834 de persoane, Marghita - 15.917 de persoane, Salonta - 16.889 de persoane, Aleşd - 9.996 de persoane, Ştei - 6.591 de persoane, Nucet - 2.317 persoane, Vaşcău - 2.803 persoane, Săcueni - 10.943 de persoane, respectiv Valea lui Mihai - 10.032 de persoane.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.