RCS&RDS, sponsor pentru echipa de polo
Municipalitatea orădeană vrea să semneze un protocol de colaborare cu RCS&RDS, prin care firma de telefonie se obligă să cedeze cu titlu de sponsorizare, integral, pentru domeniile sport şi sănătate, sumele încasate pentru toate convorbirile efectuate de Primăria Oradea.
Municipalitatea negociază un protocol de colaborare cu RCS&RDS în baza căruia compania, în termen de zece zile, va vira integral sumele încasate de la Primărie pentru unele activităţi sportive. În anul 2008, municipalitatea a cheltuit în medie 100.000 lei lunar pentru convorbirile telefonice efectuate în alte reţele decât RCS&RDS. Banii vor fi alocaţi cu precădere către finanţarea echipei de polo a Clubului Sportiv Municipal, care a câştigat a treia oară consecutiv titlul de campioană naţională. Măsura a fost luată pentru că municipalitatea nu poate finanţa din bugetul local, ci doar din sponsorizări, salariile jucătorilor. Prezent la aceeaşi conferinţă de presă, directorul regional al companiei RCS&RDS, Nelu Dumea, a declarat că orădenii nu vor avea de suferit de pe urma faptului că municipalitatea va schimba operatorul de telefonie mobilă. "Primăria îşi va păstra toate numerele de telefon, indiferent în ce reţea sunt acum acestea. Păstrând numerele, orădenii nu vor fi nevoiţi să înveţe altele", a spus directorul. Protocolul de colaborare dintre Primărie şi RCS&RDS urmează să fie analizat în şedinţa din 28 mai a Consiliului Local Oradea. Pentru a ajuta echipa, şi firma Galassini a acceptat să treacă pe statele sale de plată doi poloişti, iar compania Luxten, un alt jucător din echipă. Semnarea protocolului va face posibilă plata salariilor şi pentru ceilalţi sportivi.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.