Razie de amploare pe raza localităţii Tinca
Poliţiştii bihoreni au desfăşurat, luni, o razie de amploare în localitatea bihoreană Tinca, acţiunea oamenilor legii soldându-se cu zeci de amenzi. Au fost verificate sute de persoane şi alte aproape 90 de autoturisme, poliţiştii depistând mai multe persoane acuzate de comiterea unor infracţiuni.
Astfel, ofiţeri din cadrul Serviciului Poliţiei de Ordine Publică, poliţişti din cadrul formaţiunii rurale a Poliţiei oraşului Salonta, Serviciul Poliţiei Rutiere, poliţişti din cadrul Detaşamentului Poliţiei de Intervenţie Rapidă conduşi de adjunctul şefului inspectoratului şi o grupă de jandarmi, au desfăşurat o acţiune pe raza comunei Tinca, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de natură antisocială. În cadrul acţiunii a fost depistat L.A., de 41 de ani, din Tinca, care, în perioada ianuarie - februarie a.c., a tăiat ilegal şi a sustras din pădurea Ocolului Silvic Tinca material lemnos, provocând un prejudiciu de 900 RON. Tot cu ocazia acţiunii au fost depistaţi patru minori care au pătruns prin efracţie într-un magazin din Gurbediu, de unde au sustras mai multe bunuri în valoare de 700 RON. Şi poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere l-au depistat în cadrul aceleiaşi acţiuni pe D.A.S., de 27 de ani, din localitatea Cociuba Mare, judeţul Bihor, în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism înmatriculat în judeţul Bihor fără a poseda permis de conducere. În total, oamenii legii au legitimat 108 persoane, au controlat 87 de autovehicule, iar pentru neregulile constatate, au aplicat 73 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 5000 RON. "Acţiunea poliţiştilor bihoreni pe raza comunei Tinca a fost apreciată de comunitatea locală şi de autorităţile publice locale, mulţi cetăţeni mulţumind poliţiştilor pentru măsurile de ordine luate şi solicitând prezenţa mărită a efectivelor din cadrul IPJ în zonă. Prin urmare, pentru liniştea comunităţii locale, pentru menţinerea şi pe viitor a unui climat de ordine şi linişte publică în zonă, acţiunile de acest gen vor continua atât în Tinca, cât şi în alte localităţi bihorene", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Fărcuţa.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.