Decizia de a muta statuia lui  Mihai Viteazul din Piaţa Unirii, respectiv aducerea aici a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand a dat idei şi altora. Un grup al etnicilor maghiari a început ieri o campanie de strângere de semnături pentru pentru reamplasarea statuii Sfântului Ladislau în acest perimetru. Numai că statuia respectivă aparţine Episcopiei romano-catolice care nu doreşte mutarea ei din curtea Palatului Baroc (fostul Muzeu al Ţării Crişurilor). Nu-i nimic, zic iniţiatorii, Primăria să facă altă statuie din banii publici!

Frâmântările din comunitatea orădeană legată de reamenajarea Pieţii Unii, respectiv reamplasarea unor noi statui aici şi dislocarea celor existente, capătă o nouă turnură. L-a iniţiativa primarului Ilie Bolojan s-a decis mutarea statuii lui Mihai Viteazul în cartierul Rogerius, urmând a fi adusă statuia ecvestră a Regelui Ferdinand Întregitorul, fiind restaurat astfel compexul Duiliu Marcu din perioada interbelică. Etnicii maghiari au solicitat şi ei mutarea în acest perimetru a statuii Sfântului Ladislau, mai ales că proiectul de reamenajare a Pieţei Unirii mai prevede şi amplasarea în faţa Bisericii cu Lună a statuii episcopului Roman Ciorogariu, respectiv lângă Biserica Sf. Nicolae a episcopului greco-catolic Radu Demetriu. Prima solicitare a venit din partea grupului UDMR din Consiliul Local Oradea, însă propunerea lor nu a trecut, ulterior consilierii maghiari renunţând să mai facă o astfel de propunere, mai ales că au intrat în arcul puterii locale, primind un post de viceprimar. Iniţiativa de ieri aparţine membrilor Partidului Popular Maghiar din Transilvania. Astfel, ieri pe strada Sf. Ladislau (dinspre bulevardul Ştefan cel Mare către Stadionul Municipal), s-a dat startul campaniei privind strângerea de semnături pentru amplasarea în Piaţa Unirii a statuii Sf. Ladislau. Iniţiatorul este Stuflak Gyula, care susţine că nu face parte din niciun partid politic. Acesta s-a organizat pe o reţea de socializare, Szent-László-szobrot-a-váradi-Szent-László-térre, unde are deja 2.000 de „adepţi". Prima lor propunere era legată de mutarea statuii Sf. Ladislau din faţa Catedralei Romano-Catolice în Piaţa Unirii. Numai că episcopul roman-catolic de Oradea nu a fost de acord cu mutarea statuii. În aceste condiţii, iniţiatorii doresc ca municipalitatea să finanţeze realizarea unei noi statui.

„Am ajuns la concluzia că dacă din bani publici sunt făcute trei statui şi noi avem dreptul ca, din bani publici, să avem aici o statuie a întemeietorului Oradiei", a precizat Stuflak Gyula. Acesta a amintit că şi Episcopia Romano-Catolică a depus, în urmă cu trei săptămâni, pe adresa Primăriei Oradea, o solicitare în acest sens, în care se vine cu propunerea de amplasare a statuii în spaţiul dintre Biserica Romano-Catolică şi Primăria Oradea.

„Noi propunem ca statuia să fie amplasată vizavi de statuia lui Ferdinand, în faţa intrării de la Pasajul Vulturul Negru", a mai precizat iniţiatorul strângerii de semnături. Stuflak Gyula a precizat că, momentan, persoanele interesate, pot veni şi semna pentru această petiţie, pe strada Olimpiadei nr. 40, respectiv la sediul PPMT, din strada Republicii nr. 45. „Ne-am propus să strângem minimun 4.500 de semnături, adică 10% din populaţia maghiară din Oradea", a adăugat Stuflak. Prezent la acţiunea de ieri, Csomortany Istvan, preşedintele PPMT Bihor a subliniat faptul că, din moment ce, nimeni nu a negat, până acum faptul că Sf. Ladislau ar fi întemeietorul oraşului, acestuia i se cuvine o statuie pe domeniul public, cea de la Palatul Baroc, fiind pe domeniul episcopiei.

„Din moment ce în Piaţa Unirii vom avea trei statui româneşti, iar populaţia maghiară reprezintă 25%, cred că merităm şi noi cea de-a patra statuie, respectiv procentele, care să fie finanţată din bani publici", a afirmat Csomortany Istvan. Săptămâna viitoare, după ce vor primi toate aprobările, organizatorii spun că vor organiza pe Republicii pietonal un punct de strângere a semnăturilor, pe mai multe zile.