Euroconsult, lichidatorul Petrolsub Balc, a vândut rafinăria, prin negociere directă, firmei Ecodiesel din Oradea, la un preţ de 14,87 milioane de euro, inclusiv TVA, după ce în acest an au fost organizate mai multe licitaţii, însă niciun investitor nu a oferit preţul de pornire. Activele Petrolsub reprezintă rafinăria propriu-zisă, reţelele de utilităţi, depozitele, laboratoarele, infrastructura şi terenul aferent.


"Tranzacţia a fost încheiată joi (9 septembrie, n.r.) la un preţ de 14,87 milioane euro, cu TVA inclus. Cumpărătorii au achitat deja un avans de 1,5 milioane de euro, diferenţa urmând să fie plătită în câteva tranşe", a declarat, ieri, Ioan Isai, asociat coordonator al firmei de lichidare.
El a menţionat că tranzacţia a fost realizată prin negociere directă, Euroconsult având acordul creditorilor. Potrivit reprezentantului lichidatorului, Ecodiesel şi-a asumat un plan de investiţii pentru a reporni activitatea rafinăriei şi va face angajări. Ecodiesel are ca principal obiect de activitate fabricarea produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. Firma are un capital social de 210 lei, fiind deţinută de trei persoane fizice, două de naţionalitate română - Călin Adrian Balaj şi Katalin Merai - şi una italiană, Antonino Papalia. Firma a fost înfiinţată în anul 2003, având un singur asociat, respectiv persoana fizică Peter Racz, până în luna iunie 2007, dată la care a devenit asociat al Ecodiesel şi Katalin Merai, cu 5% din capital. Societatea nu a raportat până în prezent niciun bilanţ pentru perioada 2003-2007, conform datelor de la Ministerul Economiei şi Finanţelor. Rafinăria Petrolsub a intrat în faliment în aprilie 2007 şi are peste 80 de creditori, totalul creanţelor fiind de 123,17 milioane de lei. Principalul creditor este Petrom, care are de recuperat de la Petrolsub 104,58 milioane lei. La bugetul de stat rafinăria datora la finele anului trecut 11,69 milioane lei, iar către salariaţi 4,68 milioane lei. În toamna anului trecut, lichidatorul a încercat să vândă rafinăria prin negociere directă, caietul de sarcini fiind achiziţionat de opt posibili investitori, însă niciunul dintre ei nu a oferit preţul minim solicitat de Euroconsult, aproximativ 20 milioane de euro. La acea dată s-au arătat interesate companiile MOL România Petroleum Products, filiala locală a grupului ungar omonim, Lotos Asfalt Polonia, divizie a companiei petroliere cu acelaşi nume, Omnimpex Agroindustrial Bucureşti, BHG Comercializare Bitum Bucureşti, Biodiesel, Oscar Downstream Bucureşti, Remat Arad şi omul de afaceri Răzvan Petrovici.

Reprezentantul Euroconsult a afirmat, în luna mai, că Petrom şi-a exprimat disponibilitatea de a furniza rafinăriei materia primă pentru producerea bitumului. Petrolsub are cea mai redusă capacitate de prelucrare dintre rafinăriile din România, respectiv 460.000 de tone anual, şi produce bitum pentru drumuri şi izolaţii, păcură şi combustibil.