Iată, astăzi, 23 iulie, se împlinesc 15 ani de la moartea eseistului mare, maestrul Radu Enescu, alăturat, după Revoluţie, "golanilor" din Piaţa Universităţii. Se ştie că el a scris o scrisoare care a ajuns la "Europa Liberă" şi că a fost lecturată acolo de mai multe ori. În acest text îl apăra, în mod categoric, meşteşugit, pe dizidentul Mircea Dinescu, poetul exilat la domiciliu.

Am tremurat în vremea aceea, întrucât fiind unul dintre apropiaţii maestrului, pe care îl vizitam foarte des, ştiam că sunt oarecum urmărit, cu toate că eram lipsit cu totul de vocaţia de erou, dar, mărturisesc, doream şi eu cu ardoare schimbarea. Zicea maestrul: "Ce se petrece acum, aşa ceva trebuie să nu se mai întâmple!".
Despre maestrul Radu Enescu am scris, din când în când, în ziare şi în reviste, iar Marin Chelu i-a tipărit o carte, o culegere din ultimele eseuri risipite prin diverse publicaţii, mai ales în revista "Familia", carte care a avut un foarte frumos ecou. Sunt uimit de întreaga lui operă, însă cu deosebire de "Între două oceane", cartea scrisă după întoarcerea din Statele Unite ale Americii, unde a beneficiat de o bursă, mai ales mă farmecă fraza de început: "Primul american pe care l-am vizitat a fost... George Washington." (Din primul capitol, "Acasă, la Părintele patriei"). Mă tot întreb unde se află acum biblioteca lui voluminoasă, cu valoroase tomuri brăcuite, moştenite de la tatăl său, care fusese funcţionar superior... Dar cele trei lungi eseuri despre presocratici, urmând să facă obiectul unei cărţi, eseuri inedite, pe care am avut onoarea să le citesc?
Sunt sigur că timpul viitor, să zic aşa, când asperităţile se vor domoli, importanţa scrierilor maestrului Radu Enescu va fi în impetuoasă creştere, iar personalitatea lui, cum se şi cuvine, mult mai impresionantă, mai strălucitoare. De acolo de unde este acum aş dori să mă audă, să zâmbească superior, tolerant, totodată: Maestre, Dumnezeu să te odihnească în dreapta pace!