Balcanicele noastre dispute politice se mută, iată, în toată splendoarea lor şi încearcă să-şi găsească locul potrivit în mediile aristocratice ale democraţiilor europene aşezate, cu întreg arsenalul de răzbunări, dezertări şi practici imorale de toate felurile, mergând adesea până la instrumente specifice sistemelor de tip mafiot, care paralizează complet activitatea autorităţilor statale. Ce va rămâne în "Letopiseţul Ţării Româneşti" despre zbuciumatul an "preaderal" 2006? La capitolul "premiere istorice post-decembriste" reţinem că şi demnitarii de ranguri dintre cele mai înalte pot da socoteală în faţa Legii, astfel încât a căzut în desuetudine axioma care spune că sunt traşi la răspundere doar hoţii mărunţi, în timp ce aceia care fură sume astronomice au cu ce "să-şi cumpere dreptatea" şi pot să se bucure în tihnă de ceea ce au reuşit să deturneze, "rupând de la gură" - indirect sau de multe ori chiar pe faţă - dezmoşteniţilor soartei, din lumea românească a începutului de Mileniu III. În acest context, pe lângă celebrele "termopane din Zambacian" au mai apărut câteva cazuri similare şi în rândul unor exponenţi ai noii Puteri. Astfel, domnul Radu Prisăcaru, fost Prefect al judeţului Iaşi, este chemat în "sala paşilor pierduţi" să dea socoteală pentru că a pretins "un bacşiş" de 600.000 euro pentru a "rezolva" o retrocedare de teren. Ceva este necurat în prefectura fostei capitale moldave, întrucât şi fostul subprefect s-a sinucis subit chiar în preajma Crăciunului. Un alt exponent de marcă al actualei "Puteri portocalii", consilier în Bucureşti, preşedinte al unei importante comisii din Consiliul General, este judecat de Tribunalul Bucureşti pentru că a pretins o mită de 150.000 euro pentru a acorda aviz favorabil unui schimb de terenuri. Analizând un Raport oficial al Curţii de Conturi pentru anul electoral 2004, am fost surprins să constat cum majoritatea formaţiunilor politice (PSD, PD, PNL, UDMR, PNG şi UDMR) aveau circa trei sferturi din buget (de ordinul miilor de miliarde de ROL) provenind din sponsorizări şi donaţii, doar PRM făcând "notă discordantă" având aproximativ 10% din veniturile anuale provenite din sponsorizări şi donaţii. Ce oameni generoşi sunt apropiaţi de formaţiunile din prima categorie! Pe fondul celor ieşite în evidenţă prin cele sus-menţionate, parcă am fi tentaţi să vedem cu alţi ochi aceste donaţii şi sponsorizări, denumite generic, absolut impropriu în cazul de faţă, acte dezinteresate. Nu putem crede că sub fostele guvernări, mai ales în perioada 2000-2004, din care se transmit pentru posteritate supranume de demnitari gen "Miki-şpagă" sau "Năstase - patru case", nu au fost nereguli de tipul celor exemplificate mai sus, însă, pe atunci statul de drept era mai tânăr, iar justiţia nu era atât de oarbă şi era foarte grjulie pe unde umblă, dar mai ales pe cine calcă. Graţie conducătorului înţelept şi... echipei de "istorici" conduse de inocentul Volodea Tismăneanu, secondat de "românul plin de mândrie patriotică" (numai bun de uns şef al Institutului Cultural Român dintr-o ţară soră "mai mare" de Gintă latină) Patapievici, astăzi victimele regimului comunist din România sunt reabilitate, călăii lor sunt poeţii contemporani, iar Mihai de Hohenzolern, care a "deschis ruşilor larg uşile Ţării" şi care, în neţărmurita-i dragoste pentru România şi poporul român, s-a mulţumit să primească foarte puţin (un tren special cu tablori şi alte bunuri din Patrimoniul Naţional, "doar" cât să trăiască pe picior mare el şi îmbuibata-i familie timp de 50 de ani în luxoasa Elveţie) pentru "jertfele" aduse de el în folosul poporului romăn, fiind totodată răsplătit cu cea mai înaltă distincţie a Uniunii Sovietice, este inocent ca un prunc şi demn să stea la tribuna de onoare în faţa forului reprezentativ al ţării. Acum ştim pe urmele cui a călcat un fost preşedinte, "de tristă amintire" (zicem noi - parafrazând o sintagmă inspirată a unui strălucit condei) care declara că a intrat în PCR ca să-l sape din interior?! Nu sunt vinovaţi nici Preşedintele SUA, nici primul-ministru al Marii Britanii, deşi cu o condamnabilă lejeritate, la Yalta, au dat pe mâna lui Stalin soarta României. Poate este adevărat ceea ce s-a transmis în anumite medii diplomatice, şi anume că la întâlnirea respectivă Churchill şi Roosevelt erau speriaţi să nu fie arestaţi chiar ei, astfel încât au fost dispuşi să accepte compromisuri oricât de mari. S-a scris mult despre aşa-zisa Şedinţă solemnă a Parlamentului României din 18.12.2006. Poate asta s-a şi vrut, distrăgându-se astfel atenţia opiniei publice de la problemele reale ale societăţii româneşti, care în acest mod n-au mai "încăput în presă". Nu pot însă să nu evidenţiez şi eu două lucruri. Preşedintele Institutului Cultural Român, Horia Roman Patapievici, a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate de după eveniment: "Poziţia mea este următoarea: doresc demisia lui Văcăroiu şi dezmembrarea PRM". Măi să fie! Oare PRM este o structură metalică asamblată cu şuruburi şi nituri, care poate fi demontată de orice excentric, sau poate "distinsa personalitate publică" a folosit o figură de stil, cu trimitere la instituţia de drept public scoatere în afara legii a unui partid politic, dar n-a avut acces la destule informaţii pentru a putea afla că vorbind în cadrul administrativ-jurisdicţional nu poţi să te exprimi ca la la cenaclu sau şezătoare? Un alt aspect, mult prea uşor trecut cu vederea, este acela că, dacă printr-un act - în speţă printr-o declaraţie publică asumată de unica autoritate legislativă a ţării - al preşedintelui (ca subiect de drept public internaţional, având capacitatea de antrena răspunderea juridică a Statului) Regimul Comunist din România este declarat ilegitim, toate actele Statului Român (interne şi externe, respectiv tratate şi convenţii interstatale, acte de stare civilă şi de studii etc.) din perioada "ilegitimităţii" sunt nule de drept. Încercaţi să vă imaginaţi până unde s-ar putea ajunge plecând de aici!? Acestea fiind zise, haideţi să încercăm să fim optimişti pentru că tot am trecut într-un nou an. Să aşteptăm şi lucrurile bune care pot să ni se întâmple şi să încercăm să-i capacităm şi pe cei din jurul nostru să facem mai mult şi să ne văicărim mai puţin, gândindu-ne tot timpul că binele nostru depinde în cea mai mare măsură de binele care îl facem celor din jurul nostru sau de răul pe care îl împiedicăm să-i facă să sufere pe semenii noştri.