Protocol pentru amânarea evacuării muzeului şi nu pentru cedarea lui * susţine conducerea Prefecturii Bihor
Mult mediatizata problemă a retrocedării Palatului Baroc, care adăposteşte Muzeul Ţării Crişurilor, către Episcopia Romano-Catolică a fost luată în discuţie şi în cadrul conferinţei de presă de ieri a Prefecturii Bihor. Astfel, a fost reamintit faptul că există un proces pe rol, la Curtea Supremă de Justiţie, între Episcopia Romano-Catolică şi Ministerul Culturii şi Cultelor, care, până la acest nivel, a fost câştigat de cultul romano-catolic la toate instanţele. Cum judecarea litigiului va avea loc doar în luna septembrie şi există posibilitatea ca şi instanţa superioară să dea câştig de cauză Episcopiei, reprezentanţii Ministerului s-au gândit să aibă o întrevedere cu solicitanţii imobilului... "O eventuală soluţie favorabilă Episcopiei ar fi deosebit de dificilă pentru noi, având în vedere că nu deţinem o clădire de dimensiunile Palatului Baroc, unde să poată fi mutat Muzeul Ţării Crişurilor. Astfel, pentru a preîntâmpina efectele unei evacuări rapide, conducerea Ministerului de resort a avut o discuţie, în acest sens, cu reprezentanţii cultului romano-catolic. Aceştia au fost de acord să nu recurgă la o astfel de soluţie timp de cinci ani de la o eventuală sentinţă definitivă ce le-ar da câştig de cauză, cu condiţia ca, acum, să fie eliberată Capela şi alte câteva încăperi. La acest lucru face referire protocolul şi nicidecum la cedarea imobilului înainte de a exista o hotărîre judecătorească", preciza prefectul de Bihor, Florian Serac.
Cât priveşte o altă variantă favorabilă Muzeului Ţării Crişurilor, şi anume dreptul statului român de expropriere a unor clădiri de interes public local sau naţional, prevăzut de Constituţie, de altfel, se pare că, cel puţin deocamdată, aceasta nu a fost luată, serios, în calcul. Noi credem, însă, că ar fi o nimerită temă de meditaţie chiar şi pentru parlamentarii bihoreni...



Comentarii
Nu există nici un comentariu.