La Primăria municipiului Beiuş a fost semnat, joi, protocolul de colaborare în vederea înfrăţirii localităţilor Beiuş şi Senia (Spania). La eveniment au participat o delegaţie iberică şi autorităţile locale beiuşene. După ce, în perioada 13-20 februarie, reprezentanţi ai primăriilor municipiului Beiuş şi comunei Drăgăneşti au vizitat oraşul spaniol Senia pentru a semna un protocol de colaborare în vederea înfrăţirii celor două aşezări, joi, 14 septembrie, o delegaţie din Senia a sosit la Beiuş. Primirea oficială a oaspeţilor spanioli, în frunte cu primarul oraşului Senia, Victor Pla Cervera, a avut loc la Sala Mică a Primăriei municipiului Beiuş, cu acest prilej desfăşurându-se o şedinţă festivă a consiliului local. Primarul oraşului Senia, Victor Pla Cervera, şi-a manifestat satisfacţia faţă de vizita la Beiuş şi semnarea protocolului de colaborare în vederea înfrăţirii dintre Senia şi Beiuş. În cadrul şedinţei festive, primarul Nicu-Silviu Odobasianu a înmânat omologului său din Senia Diploma şi Medalia "Pro Meritis", după care cei doi au semnat protocolul de colaborare în vederea înfrăţirii dintre Senia şi Beiuş. După şedinţa festivă, primarul, viceprimarul şi consilierii locali ai municipiului Beiuş, împreună cu delegaţia spaniolă, au vizitat piaţa agroalimentară. Primarul spaniol Victor Pla Cervera a fost plăcut impresionat de faptul că mai mulţi cetăţeni români care lucrează în Spania l-au recunoscut şi au venit să îl salute. Gazdele beiuşene şi oaspeţii din Senia au asistat şi la un spectacol susţinut de Ansamblul "Crisia" al Casei de Cultură "Ioan Ciordaş", manifestare care a avut loc la Monumentul Vânătorului de Munte, după care au vizitat muzeul municipal. În zilele următoare, delegaţia din Senia va vizita obiective turistice şi economice, precum şi şcoli din Depresiunea Beiuşului.