Protestatarul din Parcul Traian a rămas fără cortul de deasupra capului
După aproape şase luni, parcul din faţa Prefecturii şi a Palatului de Justiţie şi-a recăpătat aspectul normal. Miercuri seara, reprezentanţii Primăriei, asistaţi de poliţişti, au dărâmat cortul în care, din luna iunie, s-a instalat Ungvari Tamas, un protestatar care susţine că şi-a pierdut locuinţa din cauza unor escrocherii ale administratorilor asociaţiei de proprietari din care făcea parte.
Ungvari Tamas a fost evacuat din casă în urmă cu mai bine de trei ani, din cauza sumelor datorate cu titlu de cheltuieli comune. El susţine, însă, că şi-a pierdut casa datorită unor escrocherii ale conducerii asociaţiei de proprietari, care au fost sustinuţi de justiţie. Acesta este motivul pentru care el a ales să protesteze în faţa Palatului de Justiţie. El şi-a amenajat aici un cort la începutul lunii iunie, dată la care i s-a eliberat autorizaţie pentru protest valabilă până la 31octombrie. Conform legii, în această perioadă el avea dreptul să protesteze în fiecare zi între orele 6 şi 23. În rest, ar fi putut să stea în camera care i s-a pus la dispoziţie într-un cămin social. Ungvari Tamas a refuzat însă, alegând să-şi petreacă tot timpul în "adăpostul" său din parc, loc în care este decis să rămână şi de acum înainte.
După aproape şase luni în care Primăria a tolerat cortul amenajat în plin centrul oraşului, miercuri seara reprezentanţii municipalităţii au încercat să-l alunge pe orădean din locul respectiv. Astfel, bunurile lui Ungvari Tamas au fost inventariate şi transportate la sediul Primăriei. Bărbatul a rămas doar cu actele adunate de-a lungul anilor, de care nu a vrut să se despartă nici în ruptul capului.
De asemenea, acestuia i s-a reamintit intervalul orar în care are dreptul să protesteze. În cazul în care de acum înainte la ora 23.00 nu va părăsi parcul, protestatarul riscă o amendă de până la 10 milioane de lei şi suspendarea autorizaţiei pentru protest.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.