Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor au continuat şi seria controalelor la ştrandurile din judeţ, după nefericitul incident de sâmbătă de la Ştrandul Ioşia. Ieri a fost rândul Ştrandului Municipal, respectiv a Ştrandului Venus din Băile 1 Mai pentru a fi verificate de inspectorii CJPC Bihor. Din păcate, la o lună de la deschiderea celor două unităţi de agrement, lucrările minime de funcţionare nu erau finalizate.

Prima unitate controlată în cursul dimineţii a fost Ştrandul Municipal din Oradea. Aici, inspectorii au constatat că patru dintre grilajele de supraplin lipseau, că pereţii unuia dintre bazine avea fisuri, că vopseaua de pe fundul bazinului se decojea, că lipseau o serie de pavaje etc. Toate aceste nereguli au fost constatate la o lună de la data la care conducerea RAPAS a decis redeschiderea Ştrandului Municipal, care fusese închis mai bine de şase luni, când toate aceste lucrări minimale puteau fi executate. Administratorul Ştradului, Florentin Anton, a precizat că nu a avut materiale să facă aceste lucrări, în plus, a amintit că acestea nu puteau fi executate pe perioada iernii. „Am întocmit un proces-verbal de contravenţie prin care am dispus remedierea deficienţelor constatate. Termenul oferit este de două săptămâni", a precizat Traian Bejan, comisarul şef al CJPC Bihor. Inspectorii CJPC Bihor s-au deplasat ieri şi la Ştrandul „Venus"  din Băile 1 Mai, unde au fost descoperite alte neregli. De exemplu, la unul dintre bazine se exfoliază vopseaua şi nu sunt toalete publice raportat la  capacitatea ştrandului. Şi aici, procesul-verbal de contravenţie a cuprins o serie de măsuri ce trebuie luate în următoarele două săptămâni, printre care şi montarea, la loc vizibil, a unor panouri informative. Azi, controalele vor continua în judeţ, la ştrandurile din Marghita, Mădăras, Beiuş, Tămăşeu etc.