Propuneri pentru amenajarea malurilor Crişului Repede
Referitor la proiectul de amenajare a râului Crişul Repede pe tronsonul Pod Dacia - Pod Centru, Administraţia Naţională "Apele Române" - Direcţia Apelor Crişuri informează că Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a comunicat, printr-o adresă scrisă, sistarea lucrărilor de amenajare până la clarificarea divergenţelor apărute.
Totodată, Direcţia Ape Crişuri informează că proiectul de amenajare, în forma în care a primit Avizul de Construcţie şi Acordul de Mediu va fi publicat pe site-ul instituţiei la adresa www.apecrisuri.ro . În vederea detensionării situaţiei create, D. A. C. invită toate ONG-urile care activează în domeniul protecţiei mediului să trimită propuneri de proiecte concrete şi susţinute din punct de vedere tehnic de proiectanţi de specialitate. Propunerile se pot depune la sediul Direcţiei Apelor Crişuri, str. Ion Bogdan, nr. 35, Oradea, până în data de 23 septembrie 2007, urmând ca, în perioada 24-30 septembrie, să se analizeze toate propunerile în cadrul unei dezbateri publice, iar soluţia agreată să fie ulterior avizată.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.