Sâmbătă, oraşul Aleşd va fi capitala dansului şi a muzicii medievale, aici fiind recreată atmosfera domniţelor şi cavalerilor din vechile timpuri, în cadrul celei de-a doua ediţii a Serilor medievale.

Curtea Şcolii "Constantin Şerban" din Aleşd va fi sâmbătă, întreaga zi, gazda unui eveniment care se doreşte a deveni o tradiţie în această zonă. Primăria Aleşd are în derulare un proiect cu fonduri europene privind "Promovarea produsului turistic al oraşului Aleşd - Cetatea Piatra Şoimului". În cadrul acestui proiect, aflat în ultimele zile de implementare, s-au derulat mai multe activităţi, inclusiv editarea de broşuri, hărţi, ilustrate, calendare, pliante promoţionale despre Cetatea Piatra Şoimului. De asemenea, oraşul Aleşd a participat la două târguri turistice, unul la Cluj-Napoca şi unul la Bucureşti. "Rezultatele acestor târguri au putut fi contorizate prin creşterea semnificativă a numărului de vizitatori pe pagina de internet - http://www.piatrasoimului.com/. Am reuşit să facem mulţi curioşi faţă de acest Defileu al Crişului Repede", a precizat Nicolae Cureo, coordonator proiect. În cadrul proiectului, prima ediţie s-a organizat în decembrie, iar sâmbătă se va organiza a doua ediţie. Evenimentul va debuta la ora 10.00 şi va cuprinde cursuri şi prezentări de dans medieval, prezentări de bătăi cu sabia, o expoziţie dedicată Cetăţii Piatra Şoimului, o paradă a costumelor de inspiraţie istorică, demonstraţii şi cursuri de tras cu arcul tradiţional etc. "Avem 50 de elevi din Aleşd care s-au oferit să fie voluntari în cadrul paradei costumelor. Sâmbătă este zi de târg, vom merge aici şi îi vom invita pe oameni la festival. Vom merge pe străzile oraşului şi vom împărţi pliante cu acţiunea noastră", ne-a declarat Debreczeni Sándor, organizatorul evenimentului. Acesta a subliniat că vor fi amenajate şi 6 standuri, iar meşteşugarii îşi vor prezenta produsele de pielărie, feronerie, ceramică etc. Copiii vor putea participa la aceste ateliere, vor putea să-şi confecţioneze propriile obiecte artizanale şi le vor putea lua acasă. Printre invitaţii speciali ai festivalului se numără şi Paladinii de Terra Medies, o asociaţie care creează o atmosferă medievală de neuitat oriunde apare în România şi peste graniţe. "Paradă de cavaleri şi domniţe cu costumaţia specifică, arme, scutieri şi paji, prezentare de arme specifice perioadei medievale cu scurte lupte demonstrative cu fiecare arma în parte şi combinaţii de arme, prezentarea costumaţiei, dansuri tematice, lupte medievale în cadrul unor scenete şi legende medievale, dansuri medievale, pedepse medievale (spânzuratoarea, trasul în ţeapă etc.), şcoala de instrucţie (mânuirea diferitelor arme de luptă) sunt doar câteva elemente oferite de Paladinii de Terra Medies", ne-a mai precizat organizatorul evenimentului. Cei 24 de membri (cavaleri, domniţe, scutieri şi paji) ai grupului vor oferi un spectacol interactiv, alături de Formaţia Bordo Sarkany, Grupul tradiţional Ezüstsólyom şi Asociaţia Culturală Lupii din Pusta.