Pe strada Dobrogei n-a călcat picior de primar Situate la doi paşi de centrul civic, aproape în buricul târgului, nimeni nu ar crede că, din cauza gropilor şi bălţilor, pe străzile Dobrogei, Oţelarilor, Miron Costin circulaţia este mult îngreunată. Pe fiecare metru pătrat sunt gropi, ieşi din una şi dai în alta, de-ţi distrugi suspensiile şi direcţia de la maşină. În dreptul imobilelor de la nr. 34, 36, 38, 25 de pe strada Dobrogei, de pildă, dacă s-ar face măsurători, s-ar constata că adâncimea gropilor atinge aproape o jumătate de metru. Starea jalnică a străzilor a fost demonstrată practic, în data de 2 martie, şi de I.G., locuitor de pe această stradă, intrând, cu cizmele de cauciuc, până aproape de genunchi în apa din gropi. "Când se apropie alegerile, fiecare candidat la Primărie promite marea cu sarea. La fel a făcut şi actualul edil, însă vă pot spune cu mâna pe inimă că pe strada Dobrogei n-a călcat picior de primar. Acum ne poate promite orice că nu-l mai votăm"- ne-a relatat supărat I.G. Pe bună dreptate, se întrebau mai mulţi locuitori de aici, de ce nu merită să aibă şi ei străzile asfaltate, aşa cum sunt cele pe care locuiesc demnitarii. La alegerile locale, cei care au primit votul de încredere au promis de toate şi, mai ales, că şi străzile Dobrogei, Oţelarilor, Miron Costini etc. vor fi asfaltate, dar se pare că acest lucru s-a uitat. Însă ei, cetăţenii, nu au uitat. În curând, la viitoarele alegeri, vor avea un cuvânt de spus. Un strop de speranţă încă mai nutresc aceşti contribuabili, poate şi pe străzile lor, gropile vor fi asfaltate. Şi canalizarea este într-o stare deplorabilă pe str. Dobrogei. Gurile de canal sunt înfundate. Nu mai ştii cum să le ocoleşti, ca să nu-ţi pierzi pofta de mâncare pentru o zi întreagă... De anul trecut, nimeni nu a scos din ele nămolul, pietrişul şi resturile vegetale.