Copiii din grupa mijlocie ale secţiilor română şi maghiară din cadrul Grădiniţei 30 "Mugurel" au demonstrat ieri că au talent şi îndemânare în cadrul unui proiect transfrontalier inedit. Cei mici au fost asistaţi de profesori din Ungaria, dar şi de invitaţi din partea Inspectoratului Şcolar Bihor.

Directorul Grădiniţei 30 "Mugurel" din Oradea, profesor Ruge Ioana, a iniţiat un proiect româno-maghiar "Prieteni dincolo de frontiere". Astfel, la Oradea au fost invitate cadre didactice din Nyirbator, Ungaria, care au aflat de la copii şi profesori amănunte despre tradiţii şi obiceiuri româneşti. În continuarea schimbului de experienţe, profesorii grădiniţei orădene vor face o vizită asemănătoare la Nyirbator. La eveniment au fost invitaţi inspector prof. Voichiţa Vancu şi inspector prof. Peto Csilla, director prof. Vereş Janosne Gizella şi colectivul, dar şi consilierul local Debelka Boglarka. Copiii grupei mijlocii, secţia română, coordonaţi de prof. înv. preşcolar Buta Diana şi Cionca Loredana, au prezentat o lecţie demonstrativă, în care au confecţionat mărţişoare. Invitaţii din Ungaria au aflat şi care este legenda mărţişorului şi au putut admira o expoziţie a celor mici pe această temă. De asemenea, prichindeii grupei mijlocii ai secţiei maghiare, îndrumaţi de prof. înv. preşcolar Forian Erzsber şi Kralik Margareta, au prezentat un program artistic intitulat "În aşteptarea primăverii". Programul a fost deschis cu "Dansul ghioceilor", un moment sensibil realizat de cei mici. La final, invitaţii au avut ocazia de a cunoaşte grupele de copii care aparţin Grădiniţei 30 "Mugurel".