Încă un angajament asumat de către conducerea Primăriei Oradea pare să fie uitat, la nici două săptămâni de la data la care a fost anunţat public. În dispoziţia primarului nr. 2393 din data de 15.05.2009, privind programul de spălare a străzilor, la articolul 1 se prevede că "se interzice staţionarea autovehiculelor începând cu data de 1.06.2009 pe străzile şi conform programului prezentat", iar la articolul 2 se statuează că "pe străzile cuprinse în anexă se vor amplasa indicatoare privind restricţia de staţionare". Cu doar trei zile înainte de ziua indicată pentru demararea acestui proiect, nicio parcare din oraş nu era semnalizată cu astfel de indicatoare. Mai mult, conducerea Direcţiei Tehnice ne-a confirmat că, în realitate, acest program de parcare alternativă nu va putea fi implementat din 1 iunie, aşa cum a dat dispoziţie primarul Ilie Bolojan.

Pe data de 18 mai, printr-un comunicat venit din partea Primăriei Oradea, cetăţenii Oradiei erau anunţaţi public de faptul că, începând cu 1 iunie a.c., se va interzice staţionarea autovehiculelor pe 26 de străzi din Oradea, măsura de interzicere a parcării fiind luată pentru a permite ulitajelor RER să spele străzile în întregime. Iniţiativa a fost anunţată cu mult timp înainte de către primarul Oradiei ca o măsură revoluţionară în Oradea, mai ales că, în campania electorală din 2008, sloganul său a fost "Curăţenie în oraş!" Totodată, în dispoziţia primarului, se prevede expres că, pe aceste străzi, trebuie amplasate indicatoare privind restricţiile de staţionare. Din păcate, însă, chiar dacă articolul 1, care face referire la data de 1 iunie pentru demararea acestui program, nu lasă loc de interpretare, Mircea Ghitea, directorul executiv al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Oradea, a răstălmăcit dispoziţia primarului, în sensul că data de 1 iunie este doar aşa, o dată orientativă, urmând ca implementarea acţiunii să se facă eşalonat. În aceste condiţii, vineri, cu doar câteva zile înainte de ziua stabilită de către primar, niciuna dintre cele 26 de străzi nu avea montată vreo plăcuţă cu intervalul şi zilele în care va fi interzisă staţionarea pentru a se putea efectua spălatul străzilor în totalitate. De fapt nici nu e de mirare, câtă vreme plăcuţele cu interdicţiile nici nu au fost comandate. Contactat telefonic, directorul Direcţiei Tehnice, Mircea Ghitea, s-a arătat destul de iritat de insistenţa noastră de a cere lămuriri cu privire la amânarea demarării acţiunii. "Nu vom începe din 1 iunie. Nu avem încă plăcuţele confecţionate. Nu am decis nici care vor fi primele străzi în care se va impune restricţionarea parcării alternative. În dispoziţia primarului se vorbeşte de începerea eşalonată, din 1 iunie, a programului, data aceasta nu este imperativă. Cel mult într-o săptămâna îl vom aplica", ne-a precizat Mircea Ghitea. Acesta a refuzat şi să ofere o explicaţie pe marginea faptului că nici până vineri, la nivelul Direcţiei pe care o conduce, nu s-a putut lua o decizie clară cu privire la primele străzi care vor face parte din acest experiment. De asemenea, este inexplicabil de ce, în cele două săptămâni care s-au scurs de la emiterea dispoziţiei primarului, nu a fost confecţionată nicio plăcuţă cu restricţionările necesare.