Comisia mixtă româno-maghiară care a evaluat proiectele depuse în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România a aprobat proiecte în valoare de 45 milioane de euro pentru judeţul Bihor. Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, a precizat că, din cele opt judeţe cuprinse în acest program, patru sunt din România (Timiş, Arad, Bihor şi Satu Mare) şi patru din Ungaria, cele mai multe proiecte care vor primi finanţare fiind din Bihor.

În perioada 24-25 iunie, la Nyiregyhaza, a avut loc întâlnirea comitetului de evaluare a proiectelor depuse în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră Ungaria-România. "Consiliul Judeţean Bihor are un membru cu drept de vot în comisia de evaluare, care a reuşit să reintroducă la discuţii proiectele respinse în prima fază", a declarat, joi, şeful CJ Bihor, Radu Ţîrle. Ieri, acesta a prezentat şi proiectele care au primit finanţare prin Programul de cooperare transfrontalieră, precum şi valoarea acestora. Printre acestea se numără: reabilitarea şi construirea drumului transfrontalier Tămăşeu - Kismarja (2,97 milioane euro), construirea unei piste de biciclete între Oradea şi Berettyoujfalu (5,79 milioane euro), construcţia, extinderea şi reabilitarea pistelor de bicicletă din localităţile Beiuş şi Berettyoujfalu (500.000 de euro), amenajarea infrastructurii de mediu în ariile protejate din Bihor şi Hajdu-Bihar (500.000 de euro), îmbunătăţirea accesului la utilităţi publice pentru protecţia mediului înconjurător transfrontalier (2 milioane de euro), realizarea sistemului de conducte pentru apă pluvială pe teritoriul oraşului Săcueni (519.700 de euro), sistem comun de colectare şi pretratare a deşeurilor valorificabile în Salonta şi Sarkad (1,09 milioane euro), implementarea sistemului de canalizare şi epurare în comuna Curtuişeni (2 milioane de euro). De asemenea, printre proiectele declarate câştigătoare şi care vor primi finanţare se numără şi realizarea a nu mai puţin de şapte incubatoare şi centre de afaceri. Astfel, oraşul Săcueni a depus un proiect în valoare de 733.740 de euro pentru crearea unui incubator şi centru pentru afaceri transfrontaliere, comuna Lugaşu de Jos - pentru realizarea unui centru de servicii şi incubator de afaceri în valoare de 413.000 euro, comuna Vadu Crişului va primi 525.000 de euro pentru un incubator de afaceri destinat dezvoltării turismului transfrontalier, iar Primăria municipiului Beiuş, în colaborare cu administraţia din Berettyoujfalu, va construi un centru transfrontalier de afaceri şi media, în valoare de 798.000 de euro. Camera de Industrie şi Comerţ Hajdu-Bihar a obţinut finanţarea pentru construirea a câte unui incubator de afaceri în judeţele Hajdu-Bihar şi Bihor, valoarea proiectului ridicându-se la peste patru milioane de euro. Alţi 868.200 de euro vor fi folosiţi pentru finanţarea construcţiei centrului de afaceri în agricultură Ciumeghiu - Micherechi, iar 167.128 de euro vor acoperi finanţarea pentru centrul interregional de coordonare a proiectelor, care va fi înfiinţat atât la Oradea, cât şi la Nyiregyhaza. Pe de altă parte, printre "câştigătoare" s-a aflat şi proiectul Muzeului Ţării Crişurilor de înfiinţare a unui centru transfrontalier al artelor contemporane în valoare de 758.000 de euro. Un alt proiect finanţat prin programul de cooperare transfrontalieră este cel depus de Spitalul Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" din Oradea, în parteneriat cu spitalul din Debreţin, cu privire la platforma aeriană comună pentru intervenţia ambulanţelor în caz de accidente, în valoare de 2 milioane de euro, dar şi cel depus de Primăria municipiului Oradea pentru înfiinţarea centrului euroregional de intervenţie cardiovasculară invazivă. Şi acest al doilea proiect are aprobată o finanţare de 2 milioane de euro. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea a primit finanţare în valoare de 165.230 de euro pentru un laborator mobil de medicină legală.

În total, suma acordată pentru finanţarea proiectelor în care instituţiile sau administraţiile locale din judeţul Bihor sunt partenere se ridică la 45,625 milioane de euro.