Milioane de dolari, în infrastructură Banca Mondială (BM) intenţionează să deruleze, anul viitor, în România proiecte în valoare de 700 milioane dolari, în special în domeniul infrastructurii, în corelare cu programele UE, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Finanţelor Publice, Mihai Tănăsescu. El a participat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Washington, la reuniunea anuală a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, unde a avut întâlniri cu preşedintele BM, James Wolfensohn şi prim-adjunctul FMI, Anne Krueger. "Ne aflăm la nivelul superior prevăzut în strategia de ţară în ceea ce priveşte atragerea de fonduri de la Banca Mondială. Anul viitor, principalele sectoare finanţate vor fi transporturile, infrastructura şi serviciile municipale şi infrastructura rurală, acestea din urmă în coordonare cu programele ISPA şi SAPARD", a afirmat Tănăsescu. Ministrul Finanţelor a menţionat că discuţiile cu Banca Mondială au inclus programele de ajustare structurală. În perioada 2005-2006, autorităţile române vor coopera cu BM şi UE pentru pregătirea procesului de preaderare a României la comunitatea europeană, prin accelerarea reformei administraţiei publice, în special a justiţiei.