În şedinţa Consiliului Local din 8 noiembrie, a fost aprobat proiectul de hotărâre privind trecerea în domeniul public al municipiului a unei suprafeţe de 154.147 mp, din spatele Centrului Comercial Lotus Market, în vederea extinderii zonei funcţionale de spaţii verzi.

Proiectul de finanţare pentru realizarea investiţiei se află în stadiul de evaluare finală, la Agenţia Fondului pentru Mediu, valoarea investiţiei ridicându-se la suma de 652.845 euro. Lucrările vor fi realizate în termen de 9 luni. Accesul principal în parc se va face dinspre strada Meiului, accesele secundare, dinspre străzile Kiev, Zorelelor şi Erkel Ferenc (malul drept al pârâului Peţa), prin construirea unor poduri pietonale. În zona accesului în parc se propune o parcare supraterană. În partea de nord a parcului, în vecinătatea pârâului Peţa, se va amenaja un lac de agrement, alimentat din apa pârâului. În apropierea lacului va fi un restaurant cu terase orientate spre lac. Arborii şi arbuştii au fost aleşi astfel încât să se creeze compoziţii peisagistice valoroase, asociaţii de plante ce se armonizează între ele, punând în valoare forma coroanelor, a frunzişului, coloritul frunzelor, a scoarţei, a fructelor, a florilor erc.