Din cele 17 proiecte pe care le are în desfăşurare Universitatea din Oradea, 90% se vor finaliza în 2015. Printre acestea se află şi "Sprijin pentru o carierǎ de succes în reverse engineering", un proiect cu o valoare de peste 1,1 milioane de lei.

Pe zona de cercetare, Universitatea din Oradea are 17 proiecte importante în derulare.

"Aici simţim o presiune mai mare pentru că trebuie să asigurăm fondul de rulment, dar suntem cu motoarele la maxim. Creditul este luat în întregime şi cu ce mai avem în bugetul propriu, nu vom întâmpina probleme. Nici cu proiectele, nici cu salariile", a spus rectorul Constantin Bungău care a fost apoi completat de Iulian Stănăşel, coleg la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică. Acesta a prezentat proiectul "Sprijin pentru o carierǎ de succes în reverse engineering", un proiect care se derulează În perioada mai 2014 - noiembrie 2015 (18 luni) şi care a avut o valoare de 1.155.240 lei din care 1.128.663 de lei, fonduri nerambursabile.

"Proiectul are ca obiectiv general dezvoltarea competenţelor practice ale studenţilor prin desfăşurarea de activităţi în cadrul unei Întreprinderi Simulate pentru Reverse Engineering şi creşterea gradului de informare, consiliere şi orientare profesională a studenţilor de la profilele tehnice ale Universităţii din Oradea la necesităţile mediului de afaceri din zona de implementare a proiectului, cu scopul de a creşte inserţia acestora pe piaţa muncii. Reverse Engineering (ingineria inversă) este procesul de obţinere a unui produs nou, fără a copia nimic din produsul original. Se realizează scanarea produsului, iar apoi, printr-un soft dedicat, este transferat într-un soft de proiectare asistată de calculator, care modelează produsul. În final, acesta se printează cu ajutorul unei imprimante 3D, utilizând un material plastic special. La proiect au participat 258 de studenţi din 10 judeţe, 81 dintre ei, cei care au participat la partea practică, au primit câte o subvenţie de 800 de lei", a spus managerul proiectului, conf. dr. ing. Iulian Stănăşel.