Proiecte comune pentru dezvoltarea regiunii Oradea - Debreţin
Sala Mare a Primăriei Oradea a fost ieri gazda unui forum public privind dezvoltarea transfrontalieră între Oradea şi Debreţin. La eveniment au fost prezenţi, pe lângă oficiali bihoreni, reprezentanţi ai administraţiei orădene şi ai comunelor care fac parte din Zona Metropolitană Oradea, dar şi reprezentanţi ai Primăriei din Debreţin.
În cadrul întâlnirii de ieri au fost prezentate mai multe proiecte, dintre care unele au fost deja acceptate, iar altele urmează să fie implementate. Un prim program aflat în derulare, având ca beneficiari Primăria Oradea şi cea din Debreţin, urmăreşte realizarea unui Master Plan pentru dezvoltarea unui sistem multimodal integrat de transport la nivelul Grupării Europene de Cooperare Teritorială Oradea -Debreţin. Proiectul este finanţat în cadrul Programului PHARE CBC 2006 şi beneficiază de un buget de 225.000 euro. "Trebuie să găsim strategii comune pentru dezvoltarea regiunilor noastre. Marele nostru avantaj este poziţia geografică. Trebuie să eficientizăm aceste resurse", a declarat viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia. A fost prezentat şi proiectul privind crearea unui ring metropolitan, care priveşte realizarea unei centuri care să lege toate comunele din Zona Metropolitană. De asemenea, un alt proiect comun care va fi depus la următoarea rundă de sesiuni are ca obiect realizarea unei căi ferate Oradea-Debreţin. Un alt proiect de succes, aflat în derulare, este "Sistemul interactiv de date spaţiale al Zonei Metropolitane Oradea", care are un buget de 69.600 de euro. "La finalul proiectului vom avea un sistem interactiv de date spaţiale care vor fi transpuse pe un suport web şi se vor racorda la reţeaua de comunicare rapidă dintre primăriile din cadrul Zonei Metropolitane Oradea. Se vor elabora hărţi tematice şi vom realiza o bază comună de date Oradea-Debreţin", a precizat Letiţia Moţoc, expert în cadrul ZMO.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.