Primăria municipiului Oradea a pregătit orădenilor o serie de manifestări pentru cei care doresc să-şi petreacă noaptea dintre ani în aer liber. Astfel, în 31 decembrie, începând cu ora 21.00, va avea loc, în parcarea din strada Independenţei, un spectacol susţinut de grupul vocal orădean "Vivere", respectiv trupe de dansatori din Oradea. După programul prezentat de trupele locale, pe scenă vor urca DJ Chrome, Roxy Rocks şi De la Vegas. La miezul nopţii vor începe focurile de artificii, care vor marca trecerea dintre ani. Organizatorul evenimentului de la cumpăna dintre ani, directorul Casei de Cultură a municipiului, Flavius Bunoiu, a precizat că bugetul alocat pentru petrecerea din acest an este de 60.000 de lei, cu aproximativ 30% mai mic decât în anul precedent. "Anul trecut artificiile ne-au costat 10.000 de euro, iar în acest an doar 3.000 de euro, inclusiv TVA", a menţionat Bunoiu. Reamintim că anul trecut, pe scena din centrul Oradiei au urcat exclusiv artişti locali: DJ Adi Filip şi dansatorii trupei orădene M&Q.