Programul Operaţional Regional - Doar patru firme au rămas pe metereze pentru reabilitarea Cetăţii
În cursa pentru revitalizarea Cetăţii Oradea s-au înscris doar patru societăţi comerciale: S.C. Selina, S.C. Constructorul Sălard, S.C. Castrum Tim, S.C. Euras. Primele două firme au vechi legături cu administraţia orădeană, mai toate lucrările de amploare de pe raza municipiului fiind atribuite „frăţeşte" fie firmei Selina, fie către Constructorul Sălard.
Municipalitatea orădeană se află la a doua încercare de licitare a contractului de execuţie, în decembrie o astfel de procedură fiind suspendată în urma numeroaselor contestaţii. Potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii municipalităţii, din cele 25 de firme care în cursul lunii noiembrie au cumpărat caietele de sarcini, 10 societăţi au contestat modul în care caietul de sarcini a fost întocmit. În urma acestui val de plângeri, unele dintre clauzele caietului de sarcini au trebuit modificate. Chiar şi aşa rămâne suspiciunea că funcţionarii orădeni au elaborat documentaţia după chipul şi asemănarea firmei Selina. Chiar dacă, iniţial, numeroase firme de specialitate şi cu veche tradiţie în reabilitarea unor monumente istorice din străinătate s-au arătat interesate de acest proiect, se pare că, pe parcurs, ele s-au lăsat păgubaşe şi au renunţat să mai vină cu o ofertă.
Proiectul "Revitalizarea Cetăţii Oradea - etapa I" va fi finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional. Potrivit convenţiei de finanţare, lucrările trebuie finalizate în termen de cinci ani. Valoarea estimată a investiţiilor ce trebuie realizate în cele opt corpuri de clădire este de 25.163.577 lei.
Opt corpuri din Cetatea Oradiei vor fi reabilitate, urmând să primească diferite funcţiuni: Muzeul Cetăţii, Biblioteca Cetăţii, Administraţia Cetăţii, Muzeul Pâinii, Consorţiul Cultural, Strada Breslelor, respectiv Lapidariul. În caietul de sarcini întocmit de către angajaţii Primăriei se specifică faptul că singurul criteriu de care se va ţine cont este "oferta cu preţul cel mai scăzut". Acest aspect implică numeroase riscuri pentru administraţia orădeană, care se poate trezi că firma nu reuşeşte să se încadreze în limitele bugetare.
În baza legislaţiei româneşti, firmele pot prezenta note de suplimentare care merg până la 50% din valoarea contractului, acum, fiind vorba de fonduri europene asigurate prin Programul Operaţional Regional, firmele nu pot solicita suplimentări de fonduri decât în limita a cel mult 10%.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.