În cadrul unei recente conferinţe de presă care a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean, Dan Matei, inspectorul general adjunct, a făcut câteva precizări cu privire la modul de desfăşurare a programului guvernamental "Lapte şi Corn". Protrivit acestuia, faţă de anul trecut, când aplicarea programului nu a ridicat probleme, în acest an sunt şcoli care nu au în inventar frigidere pentru păstrarea în bune condiţii a acestor produse. Astfel, în judeţul nostru beneficiază de acest program un număr de 994 de unităţi de învăţământ, dintre care 538 de şcoli cu clasele I-IV şi 456 de grădiniţe. Frigiderele sau încăperile special amenajate pentru depozitarea şi păstrarea acestor produse se găsesc doar în 148 de unităţi de învăţământ. Pentru ca elevii să nu fie privaţi de bucuria de a primi în fiecare zi ceva în plus faţă de gustarea din gentuţă, conducerea ISJ face un apel consiliilor locale să ajute şcolile în achiziţionarea unui frigider, astfel ca, în perioada imediat următoare, programul să se deruleze în cele mai bune condiţii şi în toate unităţile de învăţământ.