Primul contingent de pompieri salvatori români, format din 28 de ofițeri și subofițeri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), a început deplasarea spre Grecia, joi, 30 iunie. Pompierii vor fi conduși de prim-adjunctul inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor), colonelul Alexandru Adrian Csilik.

Adrian se află în cea de-a doua misiune de conducere a operațiunilor desfășurate de pompierii români în țara elenă.

Miercuri, 29 iunie, cei 10 pompieri militari din cadrul subunităților de intervenție ale ISU Bihor au pornit spre Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției - Ciolpani, unde s-au alăturat celorlalți pompieri salvatori români mobilizați în această misiune, iar joi, 30 iunie, convoiul format din 28 de pompieri militari și opt mijloace tehnice (trei autospeciale de stingere a incendiilor de pădure, o cisternă, o autospecială cu capacitate mărită de trecere, un microbuz și două autospeciale de primă intervenție și comandă) a început deplasarea spre Grecia.

Salvatorii bihoreni care participă la această misiune sunt: colonel Csilik Alexandru – comandantul modulului român de intervenție, plutonier adjutant Iliuță Ionuț, plutonier adjutant Magdaci Iosif, plutonier adjutant Iancu-Faur Cristian, plutonier adjutant Blahuța Ioan, plutonier Cadar Claudiu, plutonier adjutant Petroi Cristian, plutonier adjutant Karancsi Cristian, plutonier adjutant Baicu Ionuț și plutonier Moș Mihai.

În perioada 1 iulie - 1 august, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, participă cu un modul național specializat de stins incendii de pădure la un program pilot de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar - DG ECHO, în vederea consolidării rezilienței autorităților elene în gestionarea acestui tip de risc. Scopul programului vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activității de pregătire a modulelor de intervenție aparținând statelor membre, precum și îmbunătățirea interoperabilității între forțele participante.

Programul de asistenţă este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile elene, după incendiile devastatoare înregistrate anul trecut. Acesta se regăsește în noua politică a UE pentru limitarea incendiilor de pădure din sudul Europei și reunește echipaje operative de stingere din Germania, Bulgaria, România, Franţa, Finlanda şi Norvegia.