Serviciile teritoriale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie au avut de soluţionat, în cursul anului trecut, 1.611 cauze, din care au soluţionat 727 şi au dispus declinarea competenţei ori conexarea dosarelor în 265 de cauze. Din cele 727 de cauze soluţionate, în 73 s-au emis rechizitorii, iar în 654 au fost dispuse soluţii de netrimitere în judecată. Conform bilanţului de activitate, Serviciul teritorial Oradea ocupă primul pe loc pe ţară în ceea ce priveşte numărul de rechizitorii întocmite. Cele mai multe rechizitorii au fost întocmite de către Serviciile teritoriale Oradea (9, privind 63 de inculpaţi), Cluj-Napoca (9, privind 18 inculpaţi) şi Bucureşti (8, privind 25 de inculpaţi), iar cele mai puţine rechizitorii au fost întocmite de către Serviciile teritoriale Alba Iulia şi Constanţa (cu câte un rechizitoriu, privind un inculpat). Mai mult, cauzele soluţionate de procurorii anticorupţie orădeni se numără printre cele mai importante finalizate de serviciile teritoriale. Astfel, prin rechizitoriul nr.17/P/2006 din 21 decembrie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Lascău Ioan (fost director general adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Bihor), care a pretins suma de 18,5 miliarde lei (ROL) pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în vederea urgentării întocmirii actelor şi realizării formalităţilor necesare pentru decontarea unor plăţi restante, în valoare de aproximativ 185 miliarde lei (ROL). Alte exemple de cauze importante, soluţionate prin rechizitoriu, aparţin, de asemenea, Serviciului teritorial Oradea, care, prin rechizitoriul din data de 27 iunie 2006, a dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi, ofiţeri şi agenţi de poliţie de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Totodată, prin rechizitoriul nr. 43/P/2006 din 30 octombrie 2006 al Serviciului teritorial Oradea, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Andrei Gheorghe (pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită), Micovschi Ioan (pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani), Bărbuţ Marcel, Pop Flaviu Manuel, Erdosi Josef Antonie şi Stefani Cornelia Doina (pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită). Micovschi Ioan, în calitate de director general al SC "Chimprestor" SA Oradea, şi Andrei Gheorghe, în calitate de director economic, au pretins şi au primit, în cursul anului 2003, de la acţionarii societăţii "Multistar Prod" SRL Oradea, suma de 100.000 euro, pentru a înlesni încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unei suprafeţe de teren intravilan. Tot procuroririi orădeni i-au trimis în judecată şi pe Dinculeasa Nicolae, Pap Sandor Istvan, Mudura Gheorghe, Telescu Gheorghe, Gavriluţ Tudor şi Al Kassas Abdul Aziz, acuzaţi de dare, respectiv luare de mită, evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate.