PRIVILEGII PENTRU APĂRĂTORII LEGII
Poliţiştii vor beneficia de asistenţă medicală şi psihologică, precum şi de medicamente şi proteze, gratuit, în cadrul sistemului de asigurări de sănătate specific apărării naţionale, ordinii publice, siguranţei naţionale şi autorităţii judecătoreşti. Membrii familiei poliţistului vor beneficia, la rândul lor, gratuit, de asistenţă medicală şi medicamente, prin reţeaua proprie a Ministerului de Interne.
Guvernul a stabilit, printr-o hotărîre aprobată în ultima sa şedinţă, condiţiile de acordare a asistenţei medicale şi psihologice, precum şi a medicamentelor şi protezelor pentru poliţişti.
Potrivit actului normativ, structurile medicale specializate din cadrul reţelei sanitare proprii a Ministerului de Interne vor asigura gratuit asistenţă medicală profilactică şi curativă în misiuni specifice şi la locul de muncă, asistenţă medicală în boli profesionale sau în accidente de muncă, precum şi alte servicii medicale care nu sînt prevăzute în contractul-cadru pentru asigurările sociale de sănătate.
Poliţistul are dreptul, pe baza recomandărilor medicale de specialitate, la bilete de tratament şi recuperare medicală, care se acordă gratuit numai în cazul internării acestuia în una din unităţile de recuperare şi reabilitare aflate în relaţie contractuală cu Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
În vederea corectării deficienţelor organice sau funcţionale, apărute în timpul exercitării profesiei, poliţistul are dreptul, pe baza recomandărilor medicale de specialitate, şi la proteze gratuite. În cazurile în care suferă de afecţiuni apărute în timpul exercitării profesiei, poliţistul are dreptul, pe baza documentaţiei întocmite de direcţia medicală a Ministerului de Interne şi a avizului Ministerului Sănătăţii, la tratament medical în străinătate.
În ceea ce priveşte asistenţa psihologică a poliţiştilor, aceasta constă într-un ansamblu de programe prin care se asigură capacitatea optimă a individului din punct de vedere al parametrilor psihici. Evaluarea psihologică a poliţiştilor se efectuează periodic sau la cerere, conform procedurilor stabilite prin ordin al ministrului de Interne.
În situaţia apariţiei unor semne ori simptome ale stresului, poliţiştii în activitate beneficiază de asistenţă psihologică gratuită, de concedii medicale gratuite ori de scutiri speciale de la efectuarea unor activităţi.
Tipul şi durata pentru care se acordă scutirile speciale se stabilesc în raport cu natura şi cu gravitatea problemelor apărute şi în funcţie de exigenţele postului ocupat de poliţistul respectiv.
Cheltuielile necesare pentru acordarea asistenţei medicale şi psihologice, precum şi a medicamentelor gratuite se suportă din fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Cuantumul contribuţiei personale din contravaloarea medicamentelor şi serviciilor medicale, respectiv co-plata acestora, se suportă din fondurile bugetare aflate la dispoziţia Ministerului de Interne cu această destinaţie.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.