Dacă în runda de finanţare 2007-2013, România a ratat startul proiectelor privind transportul public, pentru noul program de dezvoltare OTL se pregăteşte să acceseze fonduri nerambursabile pentru o serie de investiţii.

Directorul OTL, Csuzi Istvan, a anunţat că a fost întocmit planul de investiții care are la bază Planul de Mobilitate Urbană Sustenabil. Au fost identificate prin acest Plan 96 de măsuri, din care 35 sunt valabile pentru perioada următoare, 24 fiind asumate de OTL şi 12 de către Primăria Oradea. Însă prioritare sunt şapte proiecte. În primul rând se doreşte extinderea liniei de tramvai spre sud (lungime de aproximativ 8,5 km), care implică refacerea intersecţiei Aradului/Decebal/Primăriei şi linie nouă pe Aradului, mal Peţa, în spatele centrelor comerciale Auchan şi Jumbo, Piaţa Obor, Universitate, str. Ceyrat, str. Atelierelor, B-dul Cantemir, modernizare Depou "Salca", automatizare macaze intrare-ieşire "Peţa".  Viorel Pop, directorul tehnic al OTL, a adăugat că al doilea proiect important este extindere linii de tramvai spre vest, în lungime de 3,5 km. Astfel se doreşte traversarea Eurobusiness Parc, înfiinţare Depou "Vest" (parcare), include şi o pasarelă peste Calea Borşului la sensul giratoriu "Sinteza".

"În Parcul Industrial vom avea 5.000 de angajaţi. Acestora trebuie să le asigurăm transportul până aici. În plus, cheltuim mult cu tramvaiele nr.1 care vin de aici până la depoul din Cantemir", a justificat directorul OTL investiţia. Totodată se doreşte construirea Autogării "Gara CFR", staţii transbordare intermodală, modernizare staţii (sisteme informare călători, monitorizare GPS). Un alt proiect major este achiziţia de autobuze ecologice, diverse capacităţi (5 bucăţi Midi - 7 m, 20 bucăţi solo - 12 m şi 4 bucaţi Burduf - 18m). Modernizarea a 30 de tramvaie TATRA este un alt obiectiv pentru OTL, conducerea OTL considerând mult mai oportun acest proiect de modernizare decât achiziţionarea de noi tramvaie.

"În România până în 2014, s-au cumpărat doar 20 de tramvaie, din care zece de Oradea. În schimb, Polonia a cumpărat 544 de tramvaie noi", a remarcat directorul OTL. Totuşi el a pecizat că nu e oportun să achiziţionăm noi tramvaie, astfel că varianta modernizării este mai eligibilă. Astfel, pentru fiecare tramvai modernizat se preconizează că se va cheltui câte 300.000 euro. De asemenea, se doreşte îmbunătăţirea sistemului de e-ticketing municipal şi metropolitan (dotări validatoare la fiecare uşă, automate de bilete în fiecare vehicul), respectiv implementarea sistemului "bike-sharing" integrat în transportul public local (15 puncte cu câte 20 biciclete, sistem non-stop cu card OTL). Documentaţiile pentru aceste proiecte sunt deja pregătite, OTL aşteaptă publicarea Ghidului de finanţare.