Meseriile tradiționale, care constituiau, în perioada interbelică, o importantă componentă economică a societății și care în epoca comunistă au fost grupate în cooperative meșteșugărești, sunt azi pe cale de dispariție. Remarcați prin lucruri de calitate și prețuri modice, micii meșteșugari veneau în întâmpinarea nevoilor populației, pentru repararea unor obiecte de uz casnic sau confecționarea unor acareturi gospodărești.

Asemenea produse executate cu multă măiestrie, în mare parte manual, se mai pot viziona astăzi doar în expoziții și muzee. Încet, încet, locul acestor meșteșugari a fost luat de marea industrie, utilizând tehnică modernă și producție de serie. Numele unor meserii precum cojocar, pălărier, olar, cizmar, ceasornicar etc. devin denumiri arhaice și dispar din nomenclatorul meseriilor. Ceasornicăria, o meserie încadrată la mecanica fină, migăloasă și de mare precizie, devine o amintire pentru nostalgici, posesori ai unor ceasuri vechi cu mecanisme clasice. Prețurile mici ale ceasurilor cu baterii devin un puternic concurent al vechilor ceasornicari.

În orașul Aleșd, ultimul reprezentant al acestui elegant meșteșug, este Kalman Ludovic, care a "depus armele" în anul 2013. Despre cei 61 de ani de practicare a acestei meserii ne-a mărturisit cu nostalgie Loți baci.

La cei 77 de ani pe care îi va împlini în luna iulie, cu o memorie de "ceasornic elvețian", ne-a purtat prin cele mai importante amintiri din viața și profesia sa. A urmat primele clase în Aleșd, după care cursurile Liceului nr. 2 din Oradea, pe care l-a absolvit în anul 1954. Îndrăgostit de animale și-a încercat norocul la facultatea veterinară din Arad, nereușind admiterea, întrucât concurenții erau absolvenți de 10, 11 și 12 clase, care i-a departajat. Părinții l-au dat ca ucenic ceasornicar la Poroszlai Iuliu din Aleșd, unde, timp de trei ani, fără salariu și cu 10 ore de muncă pe zi și-a însușit meseria, de care nu se va despărți până la pensionare. În anul 1957, a primit calificarea de calfă ceasornicar, după care a efectuat stagiul militar timp de 2 ani. În anul 1959, s-a angajat la Cooperativa "Meșteșugarul" din Aleșd, până în anul 1980, când ceasornicarii din județ s-au organizat într-o cooperativă separată "Teleprecizia" Oradea.

În anul 1995, în contextul dezorganizării cooperativelor meșteșugărești, ceasornicăria care funcționa în localul cooperativei a fost obligată să părăsească spațiul, mutându-se într-un spațiu particular închiriat. În acel an, în Aleșd, funcționau două ateliere de ceasornicărie, cu câte doi angajați. În anul 1998, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Kalman se pensionează. Fiind sănătos și apt de muncă și-a deschis un atelier propriu, cu autorizație PFA în locuința sa, până la data de 1 ianuarie 2014, când, pe motiv de boală, a renunțat. A rămas pasionat și colecționar de ceasuri vechi, pe care le repară și le păstrează în colecție proprie. De-a lungul timpului, pe lângă profesia de ceasornicar și-a continuat pasiunea de creștere a animalelor mici și a porumbeilor ornamentali, participând la numeroase expoziții în Oradea și în țară, obținând numeroase diplome, cupe și medalii, de care e foarte mândru. S-a remarcat prin obținerea unei noi rase de porumbei "Guleratul de Bihor", după o muncă de 50 de ani. Deși este recunoscută de toți crescătorii de porumbei și medaliată la expoziții, rasa nu este omologată oficial, datorită unor procedee complicate și costisitoare, precum și a lipsei de interes din partea conducerii Asociației Naționale de animale mici și păsări.

O altă pasiune, ridicată la stadiu de artă, este pomicultura și viticultura. Mica, dar cocheta sa grădină, posedă circa 200 pomi fructiferi de toate soiurile și o viță de vie nobilă din care produce anual soiuri de vin apreciate la concursurile specifice. De roadele acestui "rai" se bucură cei trei fii și cei cinci nepoți, care îl vizitează periodic pe bunic. Pentru toate realizările sale, pentru o viață morală și demnă și-a câștigat respectul și stima concetățenilor.