În parcul auto al OTL au ajuns şase autobuze Mercedes Conecto Euro 6, vopsite în culorile oraşului, roşu şi albastru. Autobuzele, care vor circula începând de luna viitoare, au fost achiziţionate în cadrul unui proiect transfrontalier în valoare de peste 2,9 milioane euro. În baza acestuia, la Oradea va mai ajunge un autobuz hibrid.

Autobuzele au fost achiziţionate în cadrul unui proiect derulat de OTL în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transregio şi Compania de Transport Public din Debreţin, finanţarea fiind asigurată prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria. În cadrul acestui proiect, este prevăzută achiziţia a 11 autobuze noi, din care şapte pentru Oradea şi patru pentru Debreţin. Conducerea OTL a menţionat că cele şase autobuze vor circula pe şase linii din municipiu începând din luna iulie, până atunci trebuind obţinute avizele necesare. Potrivit directorului OTL, Viorel Pop, cel de-al şaptelea autobuz, cel hibrid, va circula pe ruta internaţională Oradea – Biharkeresztes. „La ora actuală, flota OTL este formată din 97 de autobuze, din care 90 sunt funcționale”, a menționat Viorel Pop. Intenţia societăţii de transport şi a municipalităţii este de a extinde acest număr la 134 de autobuze, pentru a acoperi necesarul dacă se va extinde transportul în toată Zona Metropolitană Oradea.

Directorul de vânzări al Mercedes România, Bogdan Aldea, a prezentat caracteristicile celor şase autobuze livrate deja societăţii de transport local orădene, menţionând că acestea au o lungime de 12 metri, podea coborâtă şi o capacitate de până la 108 pasageri, dintre care 27 pe scaune. De asemenea, autobuzele au trei uşi de acces, din care cea din mijloc cu rampă pentru persoanele cu dizabilităţi, iar spaţiul şoferului este delimitat de cel al pasagerilor, inclusiv din punct de vedere al sistemului de climatizare. Aldea a mai menţionat că fiecare autobuz are sistem de monitorizare video, interior şi exterior, este dotat cu prize USB de încărcare pentru telefoanele mobile, are două monitoare pe care este afişat în permanenţă traseul şi un monitor pe care pot rula informaţii sau reclame. „Toate staţiile vor fi anunţate vocal, în timpul călătoriei, printr-o comandă automatizată realizată prin GPS, exact cum se întâmplă la metrou”, a menţionat directorul OTL, Viorel Pop. Reprezentantul ADI Transregio, Ciprian Barna, a anunţat, totodată, că se lucrează la o aplicaţie pentru telefonul mobil prin care călătorii vor afla în timp real locul în care se află mijloacele de transport în comun şi în cât timp ajung în staţie. Potrivit lui Barna, aplicaţia, care va putea fi descărcată gratuit, va fi disponibilă în limbile română, maghiară şi engleză şi va fi gata în aproximativ două luni. În cadrul acestui proiect se va realiza un studiu de flux de călători, o anchetă Origine-Destinație, un Plan de Dezvoltare a rețelei de transport public local în Municipiul Oradea, vor fi achiziţionate 55 de panouri de informare în timp real care vor fi instalate în stațiile de transport public şi va fi organizată o campanie „Săptămâna Europeană a Mobilității” atât în Oradea, cât și în Debreţin.

Viceprimarul Mircea Mălan a menţionat că acest proiect „se înscrie într-o strategie pe care orașul Oradea și-a asumat-o de mai multă vreme, aceea de a pune accent pe dezvoltarea transportului public”. Printre proiectele incluse în această strategie se numără achiziția a 20 de tramvaie noi, un proiect de 150 milioane lei plus TVA. „Primele patru tramvaie au sosit deja în orașul nostru și urmează să fie puse în funcțiune probabil în partea a doua a lunii iulie, alte șase tramvaie vor fi livrate până la finalul acestui an, iar celelalte 10 tramvaie vor fi livrate anul viitor”, a precizat Mălan.

Un alt proiect, pentru care în data de 9 iunie s-a deschis licitația, se referă la achiziția a 15 autobuze hibrid. „Aici avem un singur ofertant, iar termenul de livrare este 14 luni, practic dacă lucrurile funcționează normal și urmează să se adjudece licitația, undeva spre sfârșitul anului viitor ar trebui să ajungă în municipiu și cele 15 autobuze hibrid. Acest proiect este în valoare de 23 milioane lei plus TVA”, a declarat viceprimarul.

Un alt proiect finalizat presupune achiziția unei stații de redresare în valoare de 3,3 milioane lei plus TVA, în zona Cicero, proiect care este finalizat și recepționat, precum şi realizarea liniei de tramvai Calea Aradului – Cantemir, în valoare de 69,1 milioane lei.