Sute de orădeni au vizitat ieri parcul Nicolae Bălcescu, în cadrul primului târg de păsări şi animale mici din acest an. Vreme de mai bine de şase ore, copii şi adulţi au admirat animalele aduse în cadrul expoziţiei cu vânzare.

Ieri, în parcul Nicolae Bălcescu din Oradea, a avut loc primul târg de păsări şi animale mici din anul 2014. Târgul a fost organizat de Asociaţia Lotus Oradea şi şi-a deschis porţile de la 8 dimineaţa. La eveniment au fost prezenţi peste 150 de crescători de animale şi păsări, din întreg judeţul. Orădenii care au trecut pragul parcului, au putut admira, sau cumpăra, găini din diverse rase, bibilici, papagali, canari, raţe, porumbei, păuni, gâşte, dar şi animale cu blană, de la hamsteri până la iepuraşi, sau câini. Din cele câteva sute de persoane interesate să viziteze târgul, cei mai fericiţi au fost copiii, care au primit permisiunea vânzătorilor, de a se juca cu animalele. Preţul unui bilet de intrare a fost de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. Astfel, sezonul târgurilor s-a deschis oficial, odată cu venirea primăverii, şi va continua, prin expoziţii cu vânzare regulate, până la venirea iernii.