Melomanii orădeni sunt aşteptaţi astăzi, de la ora 19.00, la primul concert al stagiunii actuale, oferit de Filarmonica Oradea. Spectatorii vor putea audia trei lucrări de mare frumusețe, semnate de celebri compozitori francezi. Dirijorul spectacolului este maestrul Janko Zsolt, iar invitatul special este violonistul, Gabriel Croitoru.

 

Prima lucrare este uvertura Carnavalul roman de Hector Berlioz (1803-1869). Lucrarea a fost scrisă în 1843 şi prezentată la Salle Herz, din Paris, în 3 februarie 1844. Spectacolul va  continua cu Concertul nr. 3, pentru vioară şi orchestră în Si minor, op. de Camille Saint-Saëns (1835-1921). Dintre cele trei concerte pentru vioară, datorită nuanţelor sale elegante, concertul nr. 3 este cel mai frecvent interpretat. În cea de-a doua parte a concertului, se va audia Simfonia în Re minor de César Franck (1822-1890). Ea face parte dintre lucrările compuse în ultima perioadă a vieţii compozitorului și este cea mai populară dintre acestea.

„Punctele forte ale acestui program sunt chiar melodiile fiecărei partituri în parte. Fiecare lucrare este frumoasă în sine”, a spus Janko Zsolt. „Punctul comun dintre uvertură şi simfonie este chiar cornul englez, un instrument nou achiziţionat de filarmonică, un instrument care are în acest concert mai multe solo-uri foarte frumoase”, a mai spus dirijorul. Janko Zsolt a precizat că simfonia scrisă de C. Franck a fost singura simfonie a compozitorului. Deşi este considerată acum o capodoperă, lucrarea a fost primită cu reticenţă de francezi pentru că în perioada respectivă simfoniile erau compuse cu precădere de compozitorii germani. Simfonia are doar trei părţi şi este ciclică, unele teme repetându-se pe parcurs, sau la sfârşitul lucrării. „Este o simfonie pe care orchestra o cântă cu plăcere şi sunt convins că spectatorii, după ce vor părăsi sala, o vor fredona în drum spre casă”, a mai spus dirijorul.

Concertul pentru vioară va fi interpretat de un solist invitat deosebit de îndrăgit de public, violonistul bucureştean Gabriel Croitoru, un artist interpret de rang internaţional, invitat permanent al stagiunilor orădene. Vastul său repertoriu cuprinde lucrări solo, muzică de cameră şi concerte, de la preclasici, până la compoziţiile contemporane. De-a lungul anilor, datorită prestigiului câştigat în lumea muzicală, a fost invitat în juriul mai multor concursuri naţionale şi internaţionale. Tonul cald, plin de sensibilitate, virtuozitatea  şi muzicalitatea, sunt doar câteva dintre calităţile sale artistice deosebite. Gabriel Croitoru cântă pe o vioară Guarnieri din 1731, care i-a aparţinut compozitorului George Enescu.

Spectacolul din această seară va începe la ora 19.00, în Sala Enescu-Bartok.