Ieri, la Oradea, a avut loc primul eveniment greenskate din România, care a reunit cei mai activi skateri, longboarderi şi rolleri din oraş, dornici să promoveze ecologia şi dragostea pentru natură şi skating. Punctul lor de întâlnire a fost statuia lui Mihai Viteazul din centrul oraşului, de unde au pornit într-o plimbare, pe aleea de pe malul Crişului Repede, spre podul Decebal, după care au urcat la Ciuperca, unde, ca adevăraţi ecologişti ce sunt, au participat şi la o acţiune de igienizare în zonă.

"Greenskate-ul se organizează în toată lumea, în jurul datei când se aniversează Ziua pământului, iniţiator fiind un canadian - Ross Baradoy. La noi, acest eveniment are loc pentru prima oară la Oradea şi în România. El constă în faptul că skaterii, longboarderii, rolleri şi bicicliştii se adună la o dată stabilită, pentru a promova mişcarea, sportul şi ecologia. Recomandarea este de a purta ceva verde, pentru a promova ecologia şi dragostea pentru natură şi skate", ne-a declarat organizatorul evenimentului, Harris Wallmen, fondatorul comunităţii slalom.ro. Această comunitate există de aproximativ doi ani şi numără aproximativ 17 membri, cu vârste între 10 şi 40 de ani. La provocarea lui Harris au răspuns tineri pasionaţi de mişcare şi mari iubitori de natură, printre care s-a aflat şi tânăra Anette Bordaş, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea. "Eu fac karate la Clubul sportiv Gym din Oradea. Sensei Harris ne-a anunţat despre acest eveniment. E o idee foarte bună să se organizeze asemenea acţiuni şi o modalitate extraordinară de a face mai mult pentru a avea un mediu sănătos", ne-a declarat Anette. Cea mai tânără prezenţă la evenimentul de ieri a fost fetiţa lui Harris, de numai zece luni, care a urmărit cu interes mişcările sportivilor, iar la final, a participat în braţele mamei ei, Anca Wallmen, la poza de grup. "E important să fie cât mai multe asemenea acţiuni, poate se trezeşte lumea din realitatea asta sumbră", ne-a declarat Anca Wallmen.