La Inspectoratul Judeţean de Poliţie a venit vremea schimbării Comandantul Inspectoratului General de Poliţie al României, chestorul Dan Valentin Fătuloiu, a fost prezent, ieri, la Oradea, pentru a-l instala în funcţie pe noul şef al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor, comisarul de poliţie Liviu Popa, care a ocupat acest post în urma unui concurs desfăşurat la Bucureşti. Comisarul Liviu Popa are 36 de ani şi este cel mai tânăr şef pe care l-a avut Poliţia Bihor. El a absolvit Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în 1995 şi a lucrat până în 1998 la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Economico-Financiare din IPJ Bihor. În următorii cinci ani a lucrat la Biroul similar al Poliţiei Municipale Oradea, iar în 2003 a fost cooptat ca ofiţer specialist la Secţia Teritorială Oradea a PNA. Fotoliul de şef al poliţiei bihorene l-a câştigat în urma unui concurs în cadrul căruia şi-a demonstrat calităţile manageriale şi capacităţile de a schimba imaginea IPJ Bihor. Prezent la instalarea în funcţie a comisarului Liviu Popa, chestorul Valentin Fătuloiu a declarat că acordă tot sprijinul noului inspector şef, subliniind că acesta este persoana în măsură să schimbe complet mentalitatea poliţiştilor bihoreni. "Consider că tinereţea şi motivarea noului inspector şef va aduce numai beneficii instituţiei şi sunt convins că dânsul, după ce îşi va alege echipa cu care va lucra, va reuşi să pregătească inspectoratul pentru integrarea în UE", a declarat Fătuloiu. Acesta a adăugat că Bihorul are mari probleme cu infracţiunile de criminalitate economică, dar şi cu corupţii din mijlocul IPJ Bihor. "Trebuie să ne facem ordine în propria ogradă, în primul rând, şi să îi identificăm pe corupţii dintre noi. Inspectorul şef are în primul rând datoria de a asana instituţia de aceste persoane şi am convingerea că o va face. Pe de altă parte, dânsul şi-a propus ca în IPJ Bihor să existe doar persoane capabile, iar cele care au ocupat diverse funcţii datorită "pilelor" să fie eliminate", a menţionat Valentin Fătuloiu. În ceea ce îl priveşte pe şeful IPJ Bihor, acesta şi-a fixat deja priorităţile. "O problemă esenţială pentru judeţul Bihor sunt infracţiunile stradale cu violenţă care au atins cote alarmante. În acest sens, va fi constituită o echipă complexă care va avea ca scop investigarea şi soluţionarea acestor cazuri. Pe de altă parte, vom stabili o nouă direcţie managerială care se va baza în primul rând pe transparenţă şi vă asigur că, în cadrul IPJ Bihor, vor exista numai persoane competente", a declarat şeful IPJ Bihor, comisarul Liviu Popa. Acesta urmează să facă o evaluare internă în urma căreia posturile ocupate de oameni incompetenţi vor fi scoase la concurs. De asemenea, se intenţionează reducerea funcţiilor de conducere, care, în opinia conducerii IGPR, nu fac decât să creeze birocraţie, dar şi identificarea modalităţilor în care au fost cheltuite, de multe ori ineficient, fondurile.