Primele contracte publice au fost semnate
Municipalitatea orădeană a început în forţă noul an, având deja în derulare câteva contracte în vederea implementării unor proiecte pentru care consilierii locali orădeni şi-au dat acordul încă de anul trecut.
Astfel, primele programe care vor prinde viaţă în anul în curs au legătură cu Parcul Industrial "Eurobusiness Parc", situat pe Calea Borşului, pe o suprafaţă de 121 ha. În acest sens, a fost finalizată procedura în vederea selectării unui proiectant, care să pregătească studiile de fezabilitate şi proiectul tehnic de execuţie pentru extinderea liniei de tramvai de pe Şoseaua Borşului până la acest nou obiectiv economic important pentru municipalitate, care este Parcul Industrial. Licitaţia a fost câştigată de Proiect Bihor, iar valoarea contractului se ridică la 125.300 lei. Termenul de predare a documentelor este trei luni. Aceeaşi firmă de proiectare a câştigat şi licitaţia privind elaborarea SF şi PT pentru construcţia unui drum interior în Parcul Industrial. Valoarea acestor servicii se ridică la suma de 145.500 lei. În acest caz, luna viitoare ar trebui deja să avem studiul de fezabilitate pentru drum.
Nici Administraţia Imobiliară Oradea nu a aşteptat degeaba noul an, astfel că, încă din decembrie, a finalizat procedura de licitaţie pentru două lucrări la unităţile şcolare din Oradea. Un prim contract are ca obiect reparaţiile curente la Liceul "Lucian Blaga". Contractul cu firma SC Elcont Impex SRL, semnat în 16 ianuarie, are o valoare de 6.000 lei. Termenul de finalizare a lucrărilor la instalaţiile electrice este de 60 de zile de la predarea amplasamentului.
Tot în acest an, vor demara lucrările de reabilitare a Liceului de Artă, adjudecate la preţul de 375.119 lei, firmei Elcont. Predarea amplasamentului s-a făcut zilele trecute, potrivit contractului, renovarea unităţii de învăţământ trebuind finalizată până pe data de 1 septembrie 2009.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.