Primarul Ilie Bolojan vrea să-şi delege o parte din atribuţii - Administrator public pentru Primăria Oradea
Cu doi ani înainte de expirarea mandatului, primarul Ilie Bolojan vrea să-şi delege o parte din atribuţii unui city manager. Astfel, pentru luni, când este programată şedinţa Consiliului Local Oradea, pe masa aleşilor se va găsi un proiect de hotărâre privind înfiinţarea funcţiei de administrator public, respectiv aprobarea criteriilor de ocupare a funcţiei.
Noul city manager (în legislaţia română este numit administrator public-n.r.) va trebui să aibă studii superioare (management, economie, administrație, juridice sau tehnice), vechime în specialitatea studiilor absolvite de minimum 10 ani, studii postuniversitare sau masterat în domeniul administraţiei publice, managementului, experiență de cel puțin 5 ani în funcții de conducere, respectiv aptitudini legate de procesul decizional. Procedura de selecţie va fi concursul, care va avea trei etape: selecția dosarelor, probă scrisă și interviu. Numirea în funcţie a administratorului public se va face pe o perioadă determinată, dar nu va putea să se întindă mai mult decât mandatul primarului. Din punct de vedere al salariului, city managerul va putea încasa cel mult o leafă echivalentă cu cea a primarului. În ce priveşte atribuţiile, primarul va fi cel care îi va delega acestuia sarcinile de care va trebui să se ocupe. Astfel, administratorul public va putea organiza şi coordona activitatea Primăriei. Printre atribuţii se numără consultarea în procesul de alocare a resurselor materiale, financiare etc., identifică obiectivele strategice de dezvoltare comunitară şi economică, elaborează planuri de acţiune pentru implementarea politicilor de dezvoltare etc. Prin excelenţă, administratorul public are atribuţii de coordonare şi nu de conducere, acest atribut fiind rezervat exclusiv primarului.
De ce s-a prevăzut o astfel de funcţie?
Primarul este ales în mod direct, prin vot uninominal, să conducă administraţia unei unităţi administrativ-teritoriale: comună, oraş, municipiu. Oricine poate ajunge primar, dacă întruneşte un număr suficient de voturi. El poate fi o persoană plină de bune intenţii, dar nu neapărat un bun manager. Nu trebuie uitat că primarul este ales şi nu numit în baza unui concurs. Acelaşi discurs este valabil şi pentru viceprimari. Prin urmare, ne putem găsi în situaţia în care atât primarul, cât şi viceprimarul, oameni remarcabili, dar inocenţi în administraţie şi management, trebuie să conducă instituţiile din subordine, dar vor fi conduşi de fapt de aparatul aflat în subordinea lor. Adică de funcţionari, manageri, care nu au autoritatea obţinută prin sufragiul universal. Ceea ce nu e normal. În aceste condiţii, legiuitorul a oferit soluţia administratorului public. În campania electorală din 2008, în spaţiul public s-a mai lansat această idee, fostul primar, Petru Filip, propunându-l atunci pe Marcel Boloş, care acum ocupa funcţia de director al ADR Nord-Vest.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.