Primarul ignoră cu nonşalanţă dispoziţiile Prefecturii
Conflictul iscat între Primăria Oradea şi Urbana s-a transformat într-un război deschis între Executiv şi Prefectura Bihor. După exercitarea controlului de legalitate a hotârârilor adoptate de Consiliul Local Oradea, juriştii Prefecturii au decis să trimită un referat Primăriei Oradea prin care califică hotărârile cu privire la colectarea şi depozitarea deşeurilor adoptate de către consilieri în şedinţa din 28 iulie ca fiind neconforme cu reglementările în rigoare. Reacţia reprezentantului Primăriei Oradea la "somaţia" venită de la Prefectură a fost una detaşată, acesta mulţumindu-se doar să-şi exprime în mod public refuzul de a da curs solicitărilor venite de la colegul său de partid, Traian Abrudan.
Ieri, în conferinţa de presă organizată de primarul Oradiei, acesta a anunţat că nu îşi asumă răspunderea redeschiderii vechii gropi de gunoi, aşa cum se solicita în adresa primită de la Prefectură. "Consider că decizia de redeschidere a vechii halde de gunoi este iresponsabilă şi eu nu mi-o asum. Cine decide acela să-şi asume răspunderea", a fost de părere Filip, care pare hotărât să nu lase utilajele Urbana să mai pătrundă în vechea haldă. În aceste condiţii, executivul local obligă Urbana să accepte regulile jocului stabilite între el şi firma maghiară Keviep, care au decis ca tariful de depozitare să fie de 12,3 euro/tonă. Paralel cu această decizia de a majora cu 100% taxa de depozitare pentru operatorii de salubritate, măsură venită evident în sprijinul intereselor economice ale partenerilor de afaceri maghiari, executivul orădean a impus operatorilor de salubritate un tarif maxim de colectare. Decalajul mare dintre taxa de depunere şi cel de colectare nu face altceva decât să ducă la falimentul celor două societăţi. În timp ce reprezentanţii Urbana au contestat cele două hotârâri, reprezentanţii RER, oricât ar fi de nemulţumiţi, preferă să nu muşte mâna stăpânului care îi hrăneşte, ei dovedindu-se foarte docili în perspectiva ameninţării că vor pierde contractul de prestări servicii cu Primăria Oradea privind salubritatea stradală. Încercarea primarului de a-i scoate de pe piaţă pe cei doi operatori de salubritate este evidentă, în paralel, funcţionarii PMO au primit ca sarcină pregătirea caietului de sarcini pentru scoaterea la licitaţie a serviciului de salubritate stradală, la care prezenţa celor două firme orădene nu prea este agreată.
Principiile economiei de piaţă, aruncate la gunoi
Primăria Oradea a decis să preia frâiele negocierilor şi să se amestece în raporturile private dintre operatorii de salubritate şi cetăţeni. Folosindu-se de tot felul de tertipuri, s-au creat premizele pentru controlarea de către o instituţie publică a preţurilor pe care firmele private vor fi nevoite să le practice în raporturile contractule cu orădenii sau cu alte firme. Poate pe viitor se intenţionează ca pe masa consilierilor locali să fie depuse şi proiecte de hotărâri prin care firmele de panificaţie sau producătoare de carne să nu aibă voie să-şi comercializeze produsele decât la preţul stabilit de ei. "Ne-am luat acest risc pentru a proteja populaţia faţă de creşterea necontrolată a tarifului", a fost replica lui Petru Filip la observaţiile făcute de juriştii Prefecturii cu privire la ingerenţa nejustificată a administraţiei locale, atâta timp cât între PMO şi operatorii de salubritate nu există nici un contract.
O dată ce specialiştii Prefecturii Bihor şi-au făcut datoria şi au solicitat modificarea conform legislaţiei a celor două hotărâri, mingea se află pe terenul consilierilor locali orădeni, care joia viitoare, când va avea loc şedinţa de CLO din această lună, va trebui să se pronunţe asupra solicitărilor venite de la Prefectură.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.