În Sala Belvedere a Hotelului Continental din Oradea a avut loc, ieri, o întrunire între reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ARD Nord-Vest) şi primarii şi viceprimarii din oraşele şi cele mai importante comune din judeţul Bihor. Tema centrală a discuţiei a constituit-o stadiul pregătirii de proiecte pentru Programul Operaţional Regional (POR).

Conferinţa de lucru a fost axată pe monitorizarea stadiului de pregătire a portofoliului de proiecte pentru Programul Operaţional Regional (POR) pe perioada 2007-2013 şi a proiectelor complementare care urmează a fi finanţate din alte surse, pentru asigurarea impactului la nivelul comunităţii regionale. În cadrul conferinţei s-a prezentat axa prioritară de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR), activităţile eligibile şi proiectele aflate în portofoliu de către experţii Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Tot aici s-a specificat că echipele tehnice din cadrul consiliilor judeţene şi consiliilor locale vor prezenta stadiul pregătirii proiectelor finanţabile prin POR. Rezultatele discuţiilor vor fi cuprinse în documente de sinteză, care vor duce la evaluarea corectă a stadiului proiectelor majore ale Regiunii Nord-Vest, precum şi la determinarea exactă a necesităţilor de instruire şi asistenţă tehnică la nivelul autorităţilor publice locale privind Programul Operaţional Regional. De asemenea, s-a specificat aici faptul că Regiunea Nord-Vest (Transilvania de Nord) prezintă caracteristicile unei dezvoltări durabile, datorită resursele naturale, materiale, umane, tradiţiilor istorice şi interculturale. Domeniile de excelenţă ale regiunii, care se disting prin potenţialul lor inovativ, dezvoltare tehnologică şi poziţionarea pe pieţele europene a produselor regionale, sunt: universităţile şi cercetarea, agricultura, industria alimentară şi a bunurilor de consum (mobilier şi confecţii), industria de maşini şi echipamente, precum şi turismul. Regiunea dispune de un valoros capital uman, sistemele de educaţie a adulţilor, de formare continuă a adulţilor şi învăţământ universitar. Cetăţenii regiunii se disting prin mentalitatea lor inovativă. Reprezentanţii ADR Nord-Vest au precizat că Programul Operaţional Regional finanţează în general proiecte în infrastructura din mediul urban pentru consolidarea sau redefinirea spectrului economic al unităţilor administrative, care trebuie să prezinte o dezvoltare durabilă. Asta, pentru a nu se întâmpla şi cu ţara noastră ce s-a petrecut cu unele state din Uniunea Europeană care nu au investit bani în mod eficient şi s-au confruntat cu probleme economice.