Primăria vrea să-şi extindă clădirea anul viitor
Primăria municipiului Oradea a finalizat, săptămâna trecută, proiectul tehnic cu privire la extinderea clădirii Primăriei, acoperirea curţii interioare şi reabilitarea turnului Primăriei. Valoarea totală a investiţiei este de 3.022.507 lei, execuţia lucrării urmând să fie licitată în luna ianuarie a anului viitor, după aprobarea bugetului de cheltuieli pe anul 2010.
În prezent, activitatea de relaţii cu publicul se desfăşoară în mai multe spaţii situate în locuri diferite, motiv pentru care s-a găsit posibilitatea de comasare a acestor funcţiuni şi creare a unui spaţiu adecvat pentru a prelua întreaga activitate de relaţii cu publicul. S-a propus extinderea demisolului pentru a crea un bufet în incintă, anexe ale acestuia (depozit, spălătorie etc), grupuri sanitare pentru public, cameră curăţenie şi zone de depozitare. Proiectantul a propus realizarea unui hol, necompartimentat, de primire a publicului, asigurându-se iluminatul natural prin montarea unor luminatoare de sticlă în formă de piramidă. Accesul publicului la holul cu ghişee se va realiza de pe cele două laturi ale coridorului situat la parter, de o parte şi de alta a casei scării centrale.
În ceea ce priveşte turnul Primăriei, în prezent, accesul în interiorul acestuia este posibil doar de la etajul doi. Prin reabilitarea turnului, acesta va fi introdus în circuitul turistic, oferind publicului o panoramă unică asupra oraşului. Accesul vizitatorilor în turn se va face direct, de la parter, intrarea dinspre strada Tudor Vladimirescu, fără intersecţia acestora cu funcţionarii instituţiei. Totodată, accesul se va realiza la patru nivele diferite, cu posibilităţi de vederi panoramice spre zona veche a oraşului. Primăria Oradea intenţionează să încheie un parteneriat cu bisericile din Piaţa Unirii, cu Sinagoga Neologă, Pasajul Vulturul Negru şi Teatrul de Stat pentru a crea un circuit turistic, astfel încât turiştii care vin în Oradea să poată vizita clădirile din centrul oraşului, începând de anul viitor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.