În cursul acestei săptămâni, municipalitatea a demarat procedura de achiziţie, prin cerere de oferte, a unor aparate de joacă, ce urmează să fie amplasate pe terenurile de joacă din parcurile şi zonele verzi din municipiul Oradea. Potrivit anunţului, până în data de 1 octombrie 2010, ora 10.00, cei interesaţi pot depune ofertele, urmând ca deschiderea documentaţiilor să aibă loc în aceeaşi zi, la ora 13.00. Municipalitatea doreşte să achiziţioneze pentru cei mici tobogane, balansoare, figurine pe arc sau carusele. Valoarea estimată a acestora se ridică la suma de 264.705 lei fără TVA. Aparatele de joacă vor fi amplasate în următoarele locuri: Parcul Magnoliei, Parcul Sala Sporturilor, Parcul Seleuş, Parcul Bălcescu, strada Nistrului/Gorunului, strada Sovata - malul Crişului, strada Grădinarilor/Seleuşului, strada Sf. Apostol Andrei, respectiv Matei Corvin.