Constatând că demersurile pentru atragerea unor investitori dispuşi să construiască parcări supraetajate sau subterane în municipiul de pe Criş nu au fost încununate de succes, executivul local a decis să modifice caietul de sarcini prin includerea unor prevederi prin care să li se garanteze eventualilor parteneri rentabilizarea investiţiei.

 

În primăvara anului 2009, Primăria Oradea a derulat patru proceduri de licitaţie, trei pentru parcare subterană din strada Independenţei şi una pentru cea supraterană din spatele clădirii primăriei, dar nu a reuşit să găsească "parteneri viabili" dispuşi să investească, motiv pentru care, în prezent, municipalitatea lucrează la un proiect de hotărâre prin care se oferă garanţii suplimentare investitorilor dispuşi să finanţeze construcţia de parcări supraetajate în municipiu. Executivul propune ca, odată cu realizarea parcărilor supraterane, parcările la sol vor fi diminuate, existând astfel posibilitatea extinderii trotuarelor şi a zonelor pietonale, cu prioritate în zona adiacentă Teatrului de Stat, străzii Vasile Alecsandri şi nu numai. De asemenea, nu vor mai fi acordate gratuităţi pentru parcarea autoturismelor în apropierea parcărilor private, cu excepţia maşinilor de intervenţie, nu va fi extins numărul locurilor de parcare la sol, iar tarifele practicate de municipalitate nu vor fi mai mici decât cele din parcările private. Pe de altă parte, se limitează durata de parcare a autovehiculelor pe o rază de 300 m în jurul parcărilor private. Municipalitatea are în vedere acordarea unor facilităţi celor care au proprietăţi în zona centrală, dar şi celor care lucrează aici. Primarul Ilie Bolojan a declarat că va aştepta până în luna iunie reacţia pieţei la garanţiile suplimentare oferite de municipalitate. "Dacă nici în noile condiţii nu vom găsi parteneri, Primăria va construi parcarea supraterană din bugetul propriu", a precizat edilul şef al Oradiei.