Primăria pregăteşte finanţarea unei gazete aservită intereselor sale
O veche ambiţie a edilului şef al Primăriei Oradea, Petru Filip, începe să prindă contur: o gazetă cu apariţie periodică, în paginile căreia să se regăsească toate comunicatele şi hotărârile Consiliului Local.
Aşa că, în şedinţa de mâine a Consiliului Local Oradea, fără un studiu de fezabilitate din care să reiasă cheltuielile necesare unui astfel de proiect, consilierilor nu le rămâne decât să voteze o hotărâre privind caietul de sarcini în vederea organizării unei licitaţii pentru desemnarea firmei care va asigura tipărirea şi distribuirea celor 50.000 exemplare ale unui periodic. Suplimentul va apărea de două ori pe lună, iar "decizia privind conţinutul şi forma materialelor care vor fi publicate aparţine în exclusivitate autorităţii contractante". Deşi am fost asiguraţi că nu reprezintă o concurenţă pentru cotidianele locale (nu că ne-am fi simţit ameninţaţi), totuşi, temerile noastre sunt pe deplin justificate atunci când vine vorba de informaţiile ce vor fi furnizate contribuabililor orădeni, care nu vor avea altceva mai bun de făcut decât să citească, pe banii lor, revelaţiile funcţionarilor din Primăria Oradea, insultându-le astfel inteligenţa. "În principiu, vor fi publicate în acest monitor hotărârile de Consiliu Local, regulamentele interne, iar dacă vor fi evenimente care nu vor fi suficient monitorizate de mass-media locală, de asemenea, vor fi reflectate în acest periodic. Costurile vor fi reduse cu cel puţin 50% decât dacă am publica aceste informaţii în ziarele locale, iar scopul este folosirea cu parcinomie a banului public", ne-a declarat şeful Serviciului Comunicare Imagine Mass Media, Sorin Borza. Lipsa de informare a acestuia, în calitate de "şef" al unui serviciu care nu se ocupă decât cu înştiinţarea mass-media şi, implicit, a contribuabililor, este cu atât mai evidentă cu cât el este şi unul dintre semnatarii proiectului de hotărâre. "Cu cât tirajul este mai mare, cu atât costurile vor fi mai mici. Potrivit unor calcule, la un tiraj de 50.000 de exemplare/apariţie, anual ar fi nevoie de un buget de 4 miliarde de lei", ne-a declarat Emilian Sala, directorul Direcţiei Economice.
Nu ştim care vor fi mâine argumentele executivului local în încercarea de a-i convinge pe consilierii lor în vederea deturnării banilor publici de la investiţii reale, însă, până acum, bugetul de 1,5 miliarde de lei alocat pentru cheltuielile de publicitate a fost mai mult decât suficient. Realitatea este că noi, "concurenţa", nu putem, nici pe departe, satisface exigenţele unui compartiment care are ca singur obiectiv "promovarea activă a imaginii unei administraţii eficiente, capabile să asigure consistenţă şi transparenţă proceselor decizionale din instituţie".



Comentarii
Nu există nici un comentariu.