Prima sărbătoare a Muzeului Ţării Crişurilor în noul sediu
După ce un secol a fost prohibită publicului larg, fosta Garnizoană Oradea şi-a deschis, sâmbătă seara, larg porţile pentru orădenii dornici să se familiarizeze cu noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor. Evenimentul s-a desfăşurat sub genericul "Nopţile Muzeelor", eveniment iniţiat de Ministerul Culturii din Franţa, prilej cu care cei prezenţi au participat cu entuziasm la toate acţiunile cultural-artistice care au ţinut până târziu în noapte.
În aceste zile, la Oradea se sărbătoresc Zilele Muzeului Ţării Crişurilor, ocazie cu care conducerea acestei instituţii de cultură a decis să-i introducă pe orădeni în atmosfera noului spaţiu unde va funcţiona Muzeul. Cu acest prilej, vizitatorilor li s-a făcut turul de onoare călcând pentru prima dată cu emoţie vădită pragul viitoarelor săli de expoziţii, săli de spectacol, laboratoare de restaurare şi birouri. Sub auspiciile aceluiaşi eveniment, "Nopţile Muzeelor", sâmbătă seara, la noul sediu de pe strada Armatei Române, s-a desfăşurat un inedit eveniment la care au participat studenţi şi profesori de la academiile şi facultăţile de Arte Vizuale din Oradea, Timişoara şi Cluj-Napoca, intitulat "Între câmpul lui Marte şi Grădina Muzeelor". Acţiunea a constat în faptul că aceştia au dat jos plăcile de metal ce acopereau gardul care înconjoară clădirea viitoarei locaţii a Muzeului, urmând să fie transformate în adevărate opere de artă ce vor fi donate Muzeului. Vernisajul lucrărilor va avea loc azi, începând cu ora 17.00. În cursul aceleiaşi seri, în spaţiul ocupat de Muzeu în fosta Garnizoană a avut loc şi primul vernisaj al unei expoziţii de artă plastică intitulată sugestiv "În memoriam Elisabeta Szekely". Cele 50 de lucrări de artă plastică au fost donate de familia artistei Elisabeta Szekely, aceasta fiind şi o fostă angajată a Muzeului Ţării Crişurilor. În a doua parte a serii, orădenii au asistat la un inedit spectacol de teatru intitulat "Ceauşescu is my love", pus în scenă de grupul independent "Experiment Teatru Clandestin (ETC) Oradea", scenariul fiind inspirat din operele lui A. Camus şi Şt. Caraman. În final, cei prezenţi la "Nopţile Muzeelor" au asistat la un spectacol de folk susţinut de cunoscutul interpret al acestui gen, Mircea Vintilă.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.