Asociația Cătunul Verde invită bihorenii la prima ediție a Festivalului Internațional de Povești care va avea loc în perioada 25 septembrie - 1 octombrie în Oradea și în alte localități din Bihor.

„De-a lungul anilor, în cadrul activităților cu copiii și a cursurilor de specialitate pe care le-am făcut pentru a veni în întâmpinarea nevilor copiilor și tinerilor cu care lucrăm am descoperit că rolul poveștilor este mai mult decât cel de divertisment, ele putând fi folosite atât în scop terapeutic, cât și educațional, sunt instrumentul cel mai accesibil făcând parte din cultura fiecărui popor”, transmit organizatorii. „Astfel, ne-am gândit să organizăm acest festival prin care să vă aducem mai aprope poveștile, iar voi să le îmbrățișați în cadrul mai multor activitități gândite așa încât să se regăsească oricine, indiferent de vârstă sau naționalitate”, mai spun aceștia.

Festivalul se va desfășura după următorul program:

Duminică, 25 septembrie, de la ora 15.00: Duminica poveștilor la Cătun - Deschiderea festivalului cu expoziții și ateliere de lucru manual pentru copii și tineri; la ora 18.00 va avea loc o povestire-concert pe ritmuri africane susținut de Danny Bain - Cântăreț și muzician din America. Evenimentul va avea loc pe strada Nicolae Jiga nr. 62, în curte la asociația Cătunul Verde, participarea fiind gratuită.
De luni, 26 septembrie, până vineri, 30 septembrie, în prima parte a zilei, cadrele didactice voluntare în proiect și povestitori invitați vor spune povești în școli și grădinițe.
Marți, 27 septembrie, între orele 17.00-19.00, va avea loc un Atelier de cusut jucării și spus povești.
Miercuri, 28 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc un seminar interactiv susținut de pedagogul prin povești Bajzath Maria, din Ungaria, tema fiind: Succesul - competență regăsită în povești și în viața reală. Evenimentul va avea loc în sala festivă a liceului Sfântul Ladislau din Oradea și va fi în limba maghiară.
Miercuri, 28 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc activitatea Povești la Biblioteca Județeană „Gheorge Șincai”.
Joi, 29 septembrie va avea loc un târg de poveste - târg de bunătăți din grădinile producătorilor locali cu produse de sezon, de la ora 18.00, în curte la Cătunul Verde, pe strada Nicolae Jiga nr. 62.
Joi, 29 septembrie, de la ora 17.00, va avea loc activitatea Povești la Biblioteca Județeană „Gheorge Șincai”.
Vineri, 30 septembrie, de la ora 16.00, va avea loc evenimentul Trenul poveștilor despre natură, pe ruta Oradea-Bratca-Oradea, cu trenul companiei Interegional Călători.
Sâmbătă, 1 octombrie: „Povestea tuturor copiilor” - două evenimente de terapie și educație prin povești organizate pentru copii nevoiași și cu dizabilități.
Acest festival este organizat de către asociația Cătunul Verde cu sprijinul OnceUponATime Story Telling Festival, Asociația Tipe Tupa. Partenerii festivalului sunt: Asociația Serviciul Internațional de Salvare a copiilor, Compania Fiicelor de Caritate „Sfântul Vincenţiu de Paul”, Banca pentru Alimente Oradea, Centrul de Tineret Oradea și DJST Bihor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai ”, Administrația Bazinală de Apă Crișuri, Interregional Călători, Asociația Tineretului Voluntar.